Alfred Stern, șeful grupului austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a declarat că Europa se află, înaintea acestei ierni, într-o situație mult mai bună decât cea în care s-a aflat anul trecut.
Alfred Stern precizează că piața liberă este cea care a condus la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și la un grad record de umplere a depozitelor, susține.
”Cererea din China este slabă, ceea ce majorează disponibilitatea gazului pentru Europa”
“Situația pentru această iarnă este mult mai bună decât cea în care am fost anul trecut, dar există însă și factori externi greu de anticipat. Primul este vremea. Cat de frig va fi iarna asta? Al doilea este situația globală a economiei.
Cererea din China, în special, și Asia, în general, este slabă și în prezent, cantitățile de LNG care sunt transportate în această regiune sunt reduse, ceea ce majorează disponibilitatea acestuia pentru Europa.”, a precizat Alfred Stern într-un interviu acordat CNBC, citează profit.ro.
”Există încă o presiune pusă pe umerii industriei energetice”
“Prețurile de pe principalele burse europene s-au redus semnificativ față de ceea ce am văzut anul trecut, dar cred că trebuie să înțelegem că sunt încă semnificativ mai mari decât cele de dinainte de războiul din Ucraina și sunt considerabil mai ridicate decât ceea ce vedem, de exemplu, pe Henry Hub (principala bursă americane de gaze - n.r.), astfel încât există încă o presiune pusă pe umerii industriei energetice și în special pe cei ai marilor consumatori de energie din UE.”, a explicat Alfred Stern.













