Eurostat: România are printre cele mai ridicate preţuri de consum

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 18-08-2023 17:17

Actualizat: 18-08-2023 17:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut la 6,1% în iulie, de la 6,4% în iunie, în timp ce Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia şi România sunt statele membre UE cu cel mai ridicat indice al preţurilor de consum, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), conform Agerpres.


În iulie, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (17,5%), Slovacia şi Polonia (ambele cu 10,3%), Cehia (10,2%) şi România (8,9%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Belgia (1,7%), Luxemburg (2%) şi Spania (2,1%).


Comparativ cu iunie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 19 ţări membre, inclusiv în România (de la 9,3% la 8,9%), a rămas stabilă în Suedia şi a crescut în şapte state membre UE.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri