Marți, Călin Georgescu, fostul candidat la președinția României trimis în judecată pentru tentativă de lovitură de stat, a mers la Buftea, unde a semnat controlul judiciar într-un dosar în curs de cercetare. În acele momente, clopotele Bisericii Sfânta Mare Muceniță Varvara au fost trase. Același lucru s-a întâmplat după, când Georgescu a intrat pe poarta bisericii.
Preotul care a decis să tragă clopotele a discutat cu oamenii de presă. Iată explicația lui: „S-a tras clopotul așa. Nu e bine? Când vine cineva, e un eveniment pentru biserică. Așa și când a intrat părintele Cleopa în Sfântul Munte, s-au tras clopotele și a fost un sfânt. Și acum s-a tras un clopot, poate vine un președinte”.
În aceeași zi, Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, a pus în scenă o intervenție publică pe durata emisiunii „Culisele Statului Paralel”, exprimându-se pe marginea subiectului reprezentat de momentul petrecut în localitatea Buftea. Cunoscută pentru discursurile sale stranii, femeia a oferit varianta sa în legătură cu cele întâmplate.
Soția lui Călin Georgescu, de părere că acele „clopote au fost trase pentru durerea și pentru suferința unui popor întreg”
Cristela Georgescu a acuzat că are loc un „linșaj mediatic” la adresa preotului care a lansat acea comparație extrem de deplasată, prezentată anterior. Ea a transmis că nu exclude varianta ca acele clopote să fi fost „trase pentru durerea și pentru suferința unui popor întreg”.
„Am învățat de la sfinții noștri părinți că orice vorbă în plus este o rugăciune în gând în minus. În ceea ce privește situația de astăzi (n.r. marți, 7 octombrie), doresc neapărat să spun că eu nu îl cunosc, deocamdată, pe părintele Mihai decât de azi de la televizor și din aceste acțiuni defăimătoare de linșaj mediatic la care este supus de câteva ore.
Și să mai spunem din nou tuturor pentru ce, pentru că astăzi, la Buftea, noul loc unde Călin este chemat la controlul judiciar, părintele Mihail a întâmpinat un fiu al bisericii ortodoxe, deci și-a făcut datoria de preot. Și care este, de fapt, acuza care i se aduce părintelui Mihail, că s-au tras clopotele. Vedeți, ne-am obișnuit, cumva, unii dintre noi să punem gândul cel rău înainte. Dar s-au întrebat acești oameni? Poate că aceste clopote au fost trase pentru durerea și pentru suferința unui popor întreg”, a declarat Cristela Georgescu
Nu se trag clopotele „ doar cu ocazii de bucurie, la nuntă, la botez, ci și la necaz, la durere”
În accepțiunea ei, clopotele au reprezentat un strigăt de durere în acest context, „o rugăciune ridicată spre cer”.
„Poate unii nu știu sau poate nu-și dau seama, însă clopotele nu se trag doar cu ocazii de bucurie, la nuntă, la botez, ci și la necaz, la durere. Sunetul clopotului este un strigăt de durere. E o rugăciune ridicată spre cer. Și spunea părintele nostru Arsenie Papacioc: «Bătaia clopotelor îi cheamă pe cei vii, plânge morții și împrăștie furtunile de orice fel, chiar și pe cele sufletești »”, a adăugat Cristela Georgescu
După aceea, femeia și-a apărat soțul, despre care a spus că ar fi nevinovat: „Poate că părintele Mihail, fiind un om al rugăciunii, a simțit durerea și a realizat greutatea de pe sufletul unui fiu al bisericii ortodoxe, persecutat politic și hărțuit nu pentru că a făcut răul, ci pentru că și-a dorit să facă binele. Și poate pentru asta i-a întins o mână de părinte, ca să aline această suferință pe care nu o doresc celor care fac atâta nedreptate unui om nevinovat. Repet, nevinovat, căruia nu i se dă nici măcar dreptul de a se apăra în timp ce este acuzat public.
Mi se pare nedrept și faptul că oamenii știu despre ce este vorba, nu sunt informați despre ce se întâmplă în sala de judecată, nu li se comunică aceste lucruri și nu știu nici ce este în spatele declarațiilor oficiale, nici în spatele ecranelor care au devenit săli de judecată, iar noi nu avem voie să vorbim despre asta. Suntem nevoiți să asistăm cum o minciună, amestecată cu mult vicleșug, este repetată la nesfârșit doar pentru a sugruma adevărul”, a mai precizat soția șomerului de lux.
Familia Georgescu și sprijinul primit din partea bisericii
De asemenea, Cristela Georgescu a explicat că familia ei a primit sprijin din partea bisericii: „Vă mărturisesc că familia noastră a simțit și a primit multă încurajare din partea multor slujitori ai bisericii ortodoxe: preoți, monahi de pretutindeni, din țară și din afara țării. Ne pomenesc, sunt niște flăcări vii pentru întreg poporul român și ne-au susținut și pe noi ca să depășim această prigoană politică desfășurată din nou asupra unui om nevinovat, care a iubit poporul român și care consideră că ar fi putut împlini acest gând al lui, de a fi în slujba unei Românii în care părinții să își dorească să își crească copiii”.
La final, femeia a lansat săgeți în direcția criticilor: „Legat de părintele Mihail, vreau să spun că nu suntem noi în măsură să dezbatem acțiunea unui preot. Preoții sunt conduși de Dumnezeu și au o altfel de lucrare. Noi... Doar e bine să nu uităm că sufletele noastre, ale tuturor, la un moment dat, vor avea nevoie să treacă prin mâna unui preot pentru a putea trece mai departe în veșnicie”.
















