Legea care ar fi urmat să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la Senat a eșuat! Cel puțin așa sună predicția fostului președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean. În exclusivitate pentru Bugetul.ro, spune că amendamentul liberal nu are nicio șansă de a mai fi pus în practică.
În ultima perioadă, au existat tot mai multe variante, în spațiul public, despre planul de viitor al șefului statului. În decembrie, mandatul său ajunge la final. Nu mai are dreptul de a fi vreodată președinte în țara noastră. Varianta NATO a picat de luni bune, iar ieșirea completă din sistem nu pare a fi o soluție. Un post de senator ar fi fost ideal, dar este posibil?
„Acest scenariu, cel al < senatorului Klaus Iohannis > s-a închis definitiv. Într-un stat eșuat, așa cum este statul român în prezent, un asemenea proiect, la fel de eșuat, nu putea avea altă soartă!”, a declarat Augustin Zegrean pentru Bugetul.ro.
Fostul șef al Curții Constituționale pune tunurile pe Klaus Iohannis
Întrebat dacă aceste cuvintele nu sunt cumva prea dure în raport cu realitatea, Augustin Zegrean s-a grăbit să-și susțină punctul de vedere.
„Nu s-au gândit deloc cum să-l facă, cum să-l pună în practică. Asta deși totul a pornit cu intenții de legalitate, nu am nicio îndoială. Chestiunea e că în formula actuală a organizării alegerilor, nu aveai cum să duci proiectul la bun sfârșit. În condițiile în care președintele are mandat până în data de 21 decembrie, cine convoca viitorul parlament? În fața cărui parlament urma să depună jurământul viitorul președinte? Prea multe întrebări fără răspunsuri clare! Adevărul e că anul acesta politicienii nostri s-au dat în stambă!”, a sunat replica lui Augustin Zegrean.
El spune că reacția PSD, de respingere a propunerii venite din zona liberală pe acest subiect este una corectă, ținând cont de faptul că legile au fost citite de două ori și a fost foarte clar că așa ceva e imposibil de făcut:
„Nici măcar liberalii nu mai cred în proiectul lor. Dacă ar mai fi crezut s-ar fi prezentat în după-amiaza zilei de 23 septembrie la Biroul Electoral Municipal. Dar cineva le-a deschis și lor ochii! Biroul Electoral Municipal nu oferă consultații juridice, nu e abilitat să facă asta.
Dacă ar fi continuat cu proiectul ăsta ar fi primit un răspuns oficial dur, care ar fi închis instaneu orice discuție, ceva de < genul cererea e inadmisibilă >. Așa, absentând de la întâlnirea cu judecătorii lasă impresia în ochii electoratului că mai cumpănesc, că se mai gândesc. Dar nu mai au la ce! Proiectul ăla e clar eșuat!”, a declarat același Augustin Zegrean.
Te-ar putea interesa și: „Ghinion” pe linie pentru Klaus Iohannis. După pierderea caselor, liberalii nu mai vor să audă de președinte
Augustin Zegrean prezice un dezastru total la alegerile din iarnă
Cunoscutul specialist în drept constituțional susține că „am uitat prea repede și prea ușor” că în urmă cu doar câteva luni „s-au vrut alegeri prezidențiale în luna septembrie și rețeta n-a mers!”.
„Acum au dus alegerile prezidențiale la finele anului, dar s-au făcut că uită cu desăvârșire că predecesorii lor au gândit cândva ca alegerile parlamentare și cele prezidențiale să fie separat organizate tocmai pentru a nu fi influențate unele de altele. Ăsta e și motivul principal pentru care mandatul prezidențial a crescut la cinci ani!”, adaugă Augustin Zegrean.
Fostul președinte al Curții Constituționale mai spune că ironia destinului a vrut să ne joace o farsă de zile mari în 2024, când trebuie organizate deopotrivă alegeri atât pentru fotoliul de președinte al țării, cât și pentru senatori și deputați.
„Vom avea un haos aproape generalizat. Lucru care se va vedea cel mai bine va fi chiar cel din ziua alegerilor parlamentare, din 1 decembrie, atunci când cei doi viitori candidați prezidențiali ajunși în turul doi vor putea face cu nonșalanță propagandă pentru propriile partide. Așa se întâmplă când vrem, chipurile, să citim legile mai ceva decât cei care chiar se pricep să le citească și să le interpreteze!”, a conchis Augustin Zegrean.
Te-ar putea interesa și: Casele lui Klaus Iohannis îi aduc numai belele. Președintele României, dator vândut către oamenii care i-au fost chiriași de-a lungul timpului



















