EXCLUSIV Amenințarea iernii în România nu este COVID-19, ci marea frică de vaccinuri. Medicii de familie, avertisment despre riscul unei epidemii de gripă: „Oamenii fug de vaccin"

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 07-10-2024 11:16

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

Românii nu se împacă deloc cu ideea de a se vaccina. Aceasta este concluzia majorității medicilor de familie din țară. În perioada în care cei mai mulți dintre noi ar trebui deja să se intereseze de soarta distribuirii vaccinului antigripal prin farmacii sau la cabinetele medicale, acest lucru e departe de a se petrece.

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de familie din București și Ilfov, este sceptică și nu crede că toamna aceasta vor fi mulți români care vor face vaccinul antigripal:

„Românilor le este frică să se vaccineze! Personal, nu găsesc vreo altă explicație pentru fuga asta de vaccin. Și trebuie să mărturisesc că avem o paletă largă de vaccinări pe care statul ne-o oferă, unele cu titlu de gratuitate sau cu reduceri semnificative, iar noi refuzăm, pur și simplu!”, a declarat Sandra Alexiu pentru Bugetul.ro.

Românii refuză să se vaccineze

Președintele Asociației Medicilor consideră că ar trebui făcută o campanie pro vaccinare mult mai puternică, prin intermediul căreia orice roman să înțeleagă riscurile la care se expune atunci când refuză vaccinarea:

„Găsim tot felul de scuze, închipuite sau nu, care ne aduc mai degrabă prejudicii decât avantaje. Ba că facem foarte greu gripă, ba că n-am făcut niciodată, ba că una, ba că alta! Nu găsesc o altă explicație decât frica de acul de seringă! Dar nu părem că putem depăși acest nivel. România se poate lăuda cu un prag foarte redus de persoane care se vaccinează, de 10 sau maxim 12 procente. Asta în timp ce țări, precum cele din Occident sau cele din emisfera sudică, precum Australia, Noua Zeelandă și Brazilia ating și 75% din totalul persoanelor de risc. Fiindcă ăsta e pragul ce conferă siguranță societății, două treimi din populația care se știe cu sensibilități”, avertizează Sandra Alexiu.

CITEȘTE ȘI: Faimosul vaccin anti-covid AstraZeneca, scos de pe piață. Explicația ciudată a producătorului pentru decizie

„Covidul nu mai e ce a fost”

Aceasta mai atrage atenția faptului că în viitorul apropiat ne-am putea confrunta cu un număr foarte mare de îmbolnăviri de gripă:

„Emisfera sudică a traversat iarna fără mari probleme, adică fără ciocniri majore cu gripa. Dar asta se datorează în primul rând faptului că oamenii de acolo se vaccinează în proporții semnificative. În schimb, la noi, în România, nu ne așteptăm nici anul acesta să trecem peste pragul a 12 procente. Pe de altă parte, nu poți ști niciodată cu câte vârfuri de gripă ne vom confrunta la iarnă! Teoretic sunt două, cel de gripa A, în ianuarie, si cel de gripa B, în februarie. Desigur, realitatea se poate schimba”, încearcă Sandra Alexiu să contureze un posibil scenariu.

În opinia sa, COVID-19 a încetat demult să mai fie „bau-baul de acum trei sau patru ani”:

„COVID nu mai e ce-a fost. Ca orice virus, s-a adaptat deja cu gazda și nu ne mai ucide. Am învățat să conviețuim. El cu noi și noi cu el. De ce să-ți ucizi gazda, ca să dispari și tu? Dar gripa poate da mari bătăi de cap, mai ales vârstnicilor peste 65 de ani, femeilor însărcinate și persoane cu afecțiuni cronice. Să nu uităm și de copiii între 2 și 12 ani”, precizează șefa medicilor de familie pe Ilfov și București.

Doza de vaccin pentru copii se va dubla

Sandra Alexiu a adăugat și faptul că în cazul copiilor, prima doza de vaccinare se va dubla, cu o pauză între ele de o lună.

„Perioada optimă de vaccinare poate debuta la 1 octombrie și poate dura până la 15 noiembrie. E nevoie de două săptămâni ca anticorpii să înceapă și ei să acționeze. Dar ne putem vaccina și atunci când vom auzi din ce în ce mai insistent de valul de gripă de lângă noi. E de preferat ca atunci să fi fost imunizați, dar nu e prea târziu nici măcar atunci. Perioada de protecție a vaccinului e de cinci sau șase luni! De aceea, recomandăm cu tărie și anul acesta vaccinarea. Sigur, vaccinul nu e un leac ideal, dar în 25 de ani de când îl practic, inclusiv pe pielea mea, nu am întâlnit nici măcar un singur caz cu reacții delicate!”, a conchis președintele Asociației Medicilor.

CITEȘTE ȘI: Se pregătește introducerea unui nou vaccin în Europa și SUA! Anumiți angajați vor fi obligați să îl facă

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri