Ce scria Grupul de Investigații Politice în 2016
„Ministrul Ghinea se folosește de o rețea de intimi macoviști (Oana Ganea, Ciprian Ciucu, Cristina Ciucu, Dragoș Dinu) pentru a băga în buzunar sute de mii de euro din fonduri europene. Ghinea nu declară veniturile concubinei sale, Oana Ganea. Aceasta este și ea abonată la bani europeni.
Ministrul Ghinea minte când spune că toți cei 50.000 euro pe care îi primea anual proveneau de la organizația pe care a creat-o. În realitate, fondurile europene ajungeau în buzunarul lui Ghinea atât prin intermediul ONG-ului său, CRPE și al filialei CRPE din Republica Moldova, cât și prin intermediul a două SRL-uri (DC Communication SRL și HF Advising SRL).
Toate cele 4 entități sunt legate de Ghinea prin intermediul unui grup creat de acesta. Din grup fac parte: Oana Ganea, concubina lui Cristian Ghinea; tânărul traseist politic Ciprian Ciucu; soția acestuia Cristina Ciucu; secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Dragoș Dinu.
- Oana Maria Ganea este concubina lui Cristian Ghinea. Șmecher, ca orice tehnocrat, Ghinea s-a prevalat de faptul că nu este căsătorit cu Oana Ganea și nu a declarat veniturile acesteia în declarațiile de avere. Oana Ganea este și ea plătită din fonduri europene de CRPE-ul creat și condus de Cristian Ghinea. În același timp, partenera de viață a actualului ministru este și angajata DC Communication, una dintre firmele prin intermediul căreia banii europeni ajungeau la Ghinea.
- Ciprian Ciucu a fost supraveghetorul integrității românești în calitate de președinte al Consiliului Național de Integritate, instituția care controlează Agenția Națională de Integritate. Ulterior, Ciucu a devenit traseist politic, candidând la Primăria Capitalei din partea partidului Monicăi Macovei, pentru a trece apoi la PNL. Ciucu a fost angajatul lui Ghinea la CRPE, fiind și membru în comitetul director al ONG-ului. Ghinea l-a plătit pe Ciucu din bani europeni. În același timp, Ciucu l-a plătit și el pe Ghinea tot din bani europeni. Ciucu și soția sa au înființat în 2005 un SRL, HF Advising, al cărui administrator este chiar Ciprian Ciucu. SRL-ul a fost angajat în mai multe proiecte europene prin care Ciprian Ciucu l-a plătit pe șeful lui de la CRPE, Cristian Ghinea.
- Cristina Simona Ciucu este soția lui Ciprian Ciucu. Și ea a fost în același timp și angajata lui Ghinea, ocupându-se cu managementul financiar la CRPE, și patroana lui Ghinea, în calitate de asociat al HF Advising.
- Dragoș-Cristian Dinu este secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, demnitate în care a ajuns pentru că este prietenul ministrului Ghinea. Ca și familia Ciucu, Dinu a fost și el, simultan, angajatul și patronul lui Ghinea. Dinu a fost Coordonatorul sectorului public al CRPE, fiind alături de Ghinea și Ciucu și membru în Comitetul director al asociației. În același timp, Dinu a fost și unul din patronii lui Ghinea, fiind asociat cu familia Ciucu în HF Advising SRL”, conform grupul.ro.
Dan Barna, mulțumindu-le lui Cristian Ghinea și Dragoș Dinu pentru realizarea PNRR-ului
„Acest Program Național de Redresare și Reziliență, acele mii de pagini pe care dvs le puteți vedea acum pe site ascund în spate mii de ore de muncă ale unor oameni care nu sunt cunoscuți și, în calitatea mea de coordonator pe partea aceasta de program în coaliție, pe PNRR, vreau să-i mulţumesc lui Cristian Ghinea pentru faptul că a avut ficatul și energia și calmul de a trece în acest proces de consultări și de a duce la bun sfârșit un efort uriaș. Acele mii de pagini nu s-au scris singure, nu au apărut magic dintr-o bază de date cu cuvinte, e o muncă scrisă tastă cu tastă de niște colegi care au fost în spatele lui Cristian Ghinea și pe care vreau să-i menționez de asemenea: și vorbim aici de Liana Goran, vorbim de Septimiu Szabo și de Dragoș Dinu. Fiecare dintre ei..., Septimiu Szabo este un specialist care lucrează la Bruxelles și ar fi putut să petreacă niște luni mult mai puțin încărcate rămânând în poziția de acolo, dar a decis să se mute în România și să ajute la construirea programului pentru ţara lui. Şi a muncit niște mii de ore și efortul lui trebuie apreciat și îl recunosc de asemenea. În egală măsură Liana Goran este un om care a reușit să fie..., știți, în orice negociere e nevoie de o persoană care să poată să echilibreze ofticile, supărările, cocoșenismele. Liana Goran este acel om care a făcut posibile rezultatele pe cale vedem astăzi în program și vreau să-i mulțumesc în mod foarte formal și foarte oficial. Iar Dragoș Dinu este un specialist și un profesionist, dincolo de orice de orice altă caracterizare, un om care lucrează și cu Banca Mondială, un om care a construit reformă în multe state din zona Europei, din zona Asiei și care de asemenea și-a pus toată această competență la dispoziția echipei care a făcut posibil programul”, spunea, în iunie 2021, Dan Barna, vicepremierul USR de la acea vreme, la prezentarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
Vezi și
Clarificări de la Casa de Pensii cu privire la impozitarea pensiilor mai mari de 4.000 de lei! Doar suma care depășește 2.000 de lei se impozitează cu 10%

















