EXCLUSIV! Detaliile pe care orice bolnav diagnosticat cu cancer trebuie să le știe! Unde pot merge la tratament și ce le decontează CNAS

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 30-05-2018 17:52

Actualizat: 30-05-2018 23:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Soții Robert și Georgeta Șerban sunt cei doi acționari ai lanțului de Clinici Gral Medical. Acolo unde sistemul de stat s-a dovedit a fi incapabil, ei au reușit să găsească soluții. Au fondat un spital oncologic modern, unde funcționează cele mai performante aparate de radioterapie, atât de necesare în tratamentul cancerului. De câțiva ani, ședințele de radioterapie sunt decontate de CNAS, așadar orice pacient diagnostica cu cancer poate fi tratat aici fără să scoată bani din buzunarul propriu.


Cancerul nu inseamna moarte.
 Cancerul este un diagnostic care va face parte din viata noastra, iar numarul de tratamente reusite va depasi pe cele nereusite - este mesajul pe care cei doi soți îl transmit tuturor celor care au primit acest diagnostic nefast.

Mai jos avem un interviu cu reprezentanții Gral Medical, ale căror răspunsuri vin în sprijinul celor care sunt nevoiți să se lupte cu această boală pe care o întâlnim, din păcate din ce în ce mai des, atât la tineri, cât și la persoane vârstnice.

Gral Medical s-a impus pe piața medicală în primul rând datorită domeniului oncologic, unde România are mari probleme. Deși tratamentul onclogic este în prezent decontat de CNAS și în sistemul public și în cel privat, oamenii se așteaptă să primească servicii mai bune în mediul privat. Ce oferă GRAL - Oncofort în plus pacienților? 



Un accelerator de particule modern ar trebui sa fie disponibil la fiecare 500 mii populatie. OncoFort este primul centru ce a implementat radioterapia performanta: 3D-CRT, IMRT,si pregatim un nou tratament in premiera-stereotaxia, personalul medical este deja la instruire in strainatate. Acceleratorul de particule, Versa HD, permite o planificare dozimetrica mai precisa, distribuie mai eficient doza de radiatie in tumora, dotarea cu peste 160 de lamele (dublu fata de alte aparate) permite iradierea unui volum tumoral mult mai mare, timpul de tratament s-a micsorat la doar 5 minute datorita tehnicii moderne VMAT (volumetric modulated arc therapy) ce permite tratament continuu prin modularea intensitatii odata cu cresterea vitezei de rotatie a aparatului, pot fi tratate tumori profund plasate in zonele organelor de risc, toxicitatea acuta si tardiva este mult mai redusa, asigurarea calitatii (QA) si ghidajul combinat, bazat atat pe repere osoase cat si pe corelatia fiziologica a regiunii iradiate (Cone Beam CT), garanteaza acuratetea tratamentului.

Elekta Remote Services monitorizeaza in mod proactiv, in timp real, functiile cheie ale sistemului si ofera notificari ale potentialelor probleme.

Atat radioterapia cat si chimioterapia sunt servicii oncologice decontate in contract cu CNAS, mai mult de atat oferim consultatii de radioterapie gratuite pentru analiza dosarului oncologic. Fiecare pacient intrat in circuitul OncoFort, este trecut prin comisia de tumor board unde specialistii din cel putin 4 specialitati abordeaza variantele optime de tratament.

Sloganul clinicii dumneavoastră este “tratamente ca la Viena”. Chiar pot primi românii de rând tratament ca la Viena? Detaliați vă rog.


Asocierea sloganului cu OncoFort, are in primul rand la baza colaborarea cu medicii austrieci care au ales sa ofere servicii de first si second opinion la noi, astfel incat pacientii sa nu mai faca deplasari costisitoare la VIena. Acesta este si motivul pentru care am incheiat un parteneriat academic si de business cu Universitatea de Medicina din VIena (MUVI). Ca si noutate radioterapia efectuata la OncoFort este auditata dozimetric de IAEA Viena. Daca pana acum pacientii romani mergeau la Viena pentru un tratament eficient, Gral Medical a reusit sa aduca “ Viena” in Bucuresti.

La Gral lucrează cei mai buni medici pe domeniul lor de activitate, Profesor doctor Rodica Anghel – radioterapie și oncologie și Profesor doctor Irinel Popescu – chirurgie, în special hepatică. Cât de mult contează acest lucru în ceea ce reprezintă Gral – Oncofort astăzi? Reprezintă cumva o “garanție a calității” ca să-i spunem așa.


Nimic nu garanteaza succesul unui tratament, de aceea medicina a devenit personalizata, cu toate acestea sistemul medical este cel care uneste cei mai buni specialisti din domeniu, iar sansele ca pacientii sa primeasca cele mai bune variante de tratament sunt mai mari. OncoFort acest lucru a creat, un sistem medical cu viziune.

Foarte mulți pacienți s-au plâns de lipsa de comunicare a unor medici cu ei, de zecile de ore petrecute pe la uși și de procedurile administrative foarte sofisticate. Și la privat și la stat sunt aceiași oameni angajați. Pacienții se așteaptă la un tratament mai bun totuși în mediul privat. Ați reușit să schimbați mentalități ale unor doctori pentru ca pacienții să fie mulțumiți? Cum?


Odata cu volumul mare de pacienti, atentia acordata pacientului incepe sa scada. Incercam sa le transmitem constant medicilor rezultatele chestionarelor de satisfactie, si incercam sa gasim solutii impreuna. De cele mai multe ori medicii se confrunta si ei cu alte probleme ce tin de softul unic de la Casa care mananca resurse, lipsa livrarii de la furnizori a medicamentelor, reviziile aparaturii. Mentalitatea se schimba daca si medicul doreste acest lucru, altfel nu se poate face nimic.

Ați avut plângeri de la pacienți? Ați întâmpinat probleme în acest sens? Cum le-ați rezolvat?


Atunci cand avem peste 1000 de pacienti lunar, numai pe ocologie, cu siguranta sunt multe probleme. Unele dintre ele sunt intemeiate si incercam sa le rezolvam punctual, iar altele tin de alta natura, sunt cereri imposibile care nu se pot rezolva. De curand am primit cereri ca sa impunem medicilor sa ofere retete pentru investigatii chiar daca pe diagnostic si monitorizare nu sunt specificate si nici nu sunt necesare.

În România, diagnosticul de cancer încă este privit de cei din jur ca o condamnare la moarte. Și totuși sunt foarte mulți oameni care s-au vindecat. De ce această mentalitate continuă să reziste la noi, în timp ce în alte țări lucrurile evoluează? Reușiți să convingeți pacienții sau aparținătorii că totul se poate termina cu final fericit? Asta mai ales în condițiile în care psihicul pacienților este foarte important.


Noi incercam sa punem in practica un plan de tratament unde pacientul/apartinatorul face parte integranta din actul de decizie a echipei medicale. De aceea comunicarea este ferma, clara, fara ocolisuri, iar de multe ori mesajul transmis este „sa ne obisnuim sa traim cu cancerul” . Este a abordare preluata de la sistemul austriac.

Diagnosticarea târzie continuă să fie o problemă la noi în țară, iar statisticile arată că fiecare familie s-a confruntat cu cel puțin un caz de cancer. Cum putem preveni apariția acestei boli sau diagnosticarea târzie? Aveți vreun program în acest sens?


Asa a fost la inceput, acum avem pacienti care vin in faze timpurii si inving cancerul, tocmai pentru ca noi desfasuram campanii de preventie anual pentru cele mai importante afectiuni cu care se confrunta romanii (cancer la san, afectiuni tiroidiene, afectiunile ficatului etc).

Foarte multe tipuri de cancer nu dau simptome, iar analizele de sânge pot fi perfecte, iar pacientul să aibă deja un cancer avansat. Cum putem fi alertați să mergem la doctor în aceste condiții? Care este soluția?


Acesta este si motivul pentru care oferim consultatii preventive oncologice, adica i se face pacientului o riscograma in care i se vor stabili niste conduite terapeutice pe viitor, astfel incat anual pacientul sa vina la un control. De exemplu la o astfel de consultatie s-a descoperit ca pe linia mamei, o pacienta prezenta risc de dezolvare a cancerului la san, de aceea se impunea investigarea sonografica anula. Dupa 2 ani de investigatii de control, inevitabilul s-a produs, s-a efectuat tratamentul in faza incipienta, iar acum dupa reconstructie mamara pacienta este vindecata.

Care sunt proiectele de viitor ale Gral Medical? Sistemul de stat pare incapabil să asigure nevoile pacienților în domeniul oncologic, în special în zona radioterapiei. Aparatele sunt vechi și insuficient la stat. Așa că rămânem cu speranțele îndreptate spre mediul privat. Vă veți extinde pe această zonă?


Dorim sa oferim aceleasi servicii si in alte judete din tara, de aceea pana la sfarsitul anului vom putea oferi aceleasi servicii in regim de spitalizare de zi la Pitesti, au inceput deja lucrarile de ridicare a unui centru medical modern de tip greenfield cu o suprafata construita de peste 1000mp.

O altă problemă în domeniul oncologic este personalul medical. Nu sunt foarte mulți asistenți care știu să utilizeze eficient aparatele de radioterapie. Reușiți să faceți față provocărilor la acest capitol? Pacienții ne-au spus că la Gral sunt doi asistenți foarte buni. Alții nu se descurcă la fel de bine. Cum reușiți să omogenizați echipa?


Echipa medicala este supervizata de seful de sectie, de aceea acesta are ca sarcina va omogenizeze echipa cat mai repede si cu siguranta ca solutie, un asistent nou va fi insotit de un altul cu experienta.

Iar acum pe final, transmiteți un mesaj pentru un pacient care tocmai a primit diagnosticul CANCER.


Cancerul nu inseamna moarte, iar cu permisiunea dvs, as spune ca de fiecare data in viata nu primim nimic din ceea nu putem duce. Cancerul este un diagnostic care va face parte din viata noastra, iar numarul de tratamente reusite va depasi pe cele nereusite.

Iar la final, pot spune ca acolo unde altii spun „NU” , noi vom spune mereu „ Da” .

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri