După aproape doi ani de așteptări, Magistrații Curții de Apel Constanța au dat sentința finală în cazul lui Vlad Pascu. Beizadeaua de 19 ani a fost condamnată la doar zece ani de închisoare, după ce în vara lui 2023 s-a urcat băut și drogat la volan, intrând în plin într-un grup de tineri. În urma impactului, a ucis două persoane și a mutilat pe viață alți doi.
Astfel, ținând cont că se află deja de doi ani în spatele gratiilor, daca se va purta frumos, ar putea să fie eliberat peste trei ani.
Decizia i-a înfuriat pe părinții tinerilor uciși, care așteaptă de atât de mult timp să li se facă dreptate și să își găsească, în sfârșit, liniștea.
„Era, într-un fel sau altul, de așteptat. Ne așteptam poate chiar la mai rău. E o decizie, zic eu, sfidătoare, la durerea pe care o avem. Eu am mai tot spus-o, aici au fost trase niște sfori, de la bun început. Se știa gravitatea faptei comise de acest Vlad Pascu, Poliția a făcut tot posibilul să minimalizeze eventuala sentință prin înțelegeri, denunțuri și așa mai departe. Poliția, procuratura, cei care au făcut acest caz și l-au trimis în primă instanță la Mangalia, de atunci cazul era ca și judecat”, a declarat Cătălin Dragomir, tatăl Robertei.
Despăgubiri de 1,7 milioane de euro!
Instanța a decis și despăgubirile pe care le vor primi familiile celor doi tineri uciși de Vlad Pascu, precum și pentru alți trei tineri implicați în accident.
Astfel, familia lui Sebastian Olariu, tânărul de 21 de ani care a fost pur și simplu spintecat în două în urma accidentului, ar trebui să primească 700.000 euro.
Părinții Robertei Dragomir vor fi despăgubiți, conform instanței, cu suma de 640.000 de euro, în timp ce Cristina Ionescu, tânăra căreia i-a fost ampută o mână, va primi numai 250.000 euro.
Pentru Coniac Vlad Alexandru, un alt student lovit în noaptea fatidică de 19 august 2023, instanța a decis o remunerație de 100.000 euro, în timp ce lui Bârzan Darius, care a scăpat fără răni majore, magistrații i-au oferit numai 20.000 euro, motivând că nu există dovada unui număr mare de zile de spitalizare, care să poate justifica o despăgubire mai mare.
Despăgubirile au fost impuse, familia Pascu a făcut banii dispăruți
În timpul procesului care a durat doi ani și a fost schimbat de la o instanță la alta, părinții lui Vlad Pascu au făcut tot posibilul pentru a-și scăpa fiul de închisoare.
Întâi au încercat să șantajeze martorii, motiv pentru care mama beizadelei a și ajuns în spatele gratiilor pentru 30 de zile.
Mai apoi, fiindu-le frică să nu ajungă din nou în arest, Miruna și Vlad Pascu au încercat să ofere familiei victimelor câte 20.000 de euro, în speranța că, astfel, aceștia nu vor mai fi atât de vehemenți în presă:
“Niciun ban de pe această lume nu poate cumpăra viața copilului meu, care nu se mai întoarce acasă niciodată. Și bogat, dar și sărac, la cimitir tot aceleași lacrimi le vărs. Noi vrem dreptate, nu bani”, a mai declarat tatăl lui Sebastian Olariu, printre lacrimi.
Șocul imens, însă, de abia de acum vine. Conform surselor Bugetul.ro, șansele ca familiile victimelor să primească vreo sumă de bani sunt infime.
Motivul? Imediat după accident, părinții lui Vlad Pascu ar fi avut grijă să treacă proprietățile deținute pe numele prietenilor și rudelor, astfel încât să nu poate fi executați silit atunci când judecătorii ar fi decis despăgubirile. Mai mult, Miruna și Mihai Pascu ar fi vândut inclusiv apartamentele în care locuiau, motivând că au avut nevoie de bani pentru a plătii avocații pentru fiul lor.
Părinții victimelor știu demult de stratagema familiei Pascu
Tatăl lui Sebastian nu a fost deloc uimit în discuția avută cu reporterul bugetul.ro: “Știam, ne-am dat seama că asta vor face încă de la începutul procesului, atunci când ne-am dat seama ce fel de oameni sunt și cât de departe sunt dispuși să meargă pentru a-și salva băiatul. Ei nici până în ziua aceasta nu au realizat ce a putut să facă acest tânăr. S-a urcat la volan beat și drogat și a ucis două suflete. Băiatul lor o sa vină acasă, al meu nu mai iese niciodată din mormânt”
















