În urmă cu o lună, Alex Florea, procurorul general al României, a cerut redeschiderea dosarului „Mineriada” și urmărirea penală a celor 13 inculpați, printre care se numără și Petre Roman. Pe data de 16 aprilie, Klaus Iohannis a transmis către Ministrul Justiției că cere urmărirea penală a doar două personaje implicate în dosarul de mult uitat: primul prim-ministru al României post-decembriste și primul viceprim-ministru, Gelu-Voican Voiculescu.
Oana Roman, prima reacție după ce tatăl său a intrat sub urmărire penală
Vestea nu este deloc îmbucurătoare pentru Petre Roman, care are deja 77 de ani. În prezent, va fi cercetat pentru faptele din 1990, printre care se numără acuzații de acțiuni contra umanității. Nu este un secret că nu mai are deloc o relație bună cu fiica sa, după divorțul de regretata Mioara Roman, dar se pare că vedeta s-a dezis complet de părintele său. Contactată telefonic de reporterul Bugetul.ro, a avut o criză de nervi și a urlat, spunând:
„Nu am văzut informația. De ce mă sunați pe mine? Ce treabă am eu? Ce dacă sunt fiica lui? Îmi asum asta, dar nu am eu nimic de zis pe subiectul asta. Ce sa zic io? Să fie sănătos. Mă deranjați pentru orice. Nu dau declarații despre el, nu e treaba mea, nu ma interesează”, a spus Oana Roman, în exclusivitate pentru Bugetul.ro.
CITEȘTE ȘI: O celebră piață din Capitală o să dispară! În locul acesteia se va construi un hotel de lux
Petre Roman, prim-ministru în perioada Mineriadei
În zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile au declanșat un atac la adresa miilor de oameni care protestau în Piața Universității din București, pentru proclamarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Promisiunea nu le-a mai fost făurită de Frontul Salvării Naționale, iar românii au vrut să-și ceară dreptatea. Vocile lor au fost reduse la tăcere, prin metode barbare.
Guvernul care era condus pe Petre Roman, în vremea în care Oana Roman era copilă, ar fi responsabil pentru aducerea minerilor și muncitorilor în București, în dimineața zilei de 13 iunie 1990. Mai bine de 10.000 de muncitori au venit, la ordinul Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații.
Urmările atacului au fost dezastroase și au scris, cu sânge, pagini de istorie. 4 oameni au pierit prin împușcare, alți 1.388 au fost răniți. Vinovații nu au fost pedepsiți nici acum, la o distanță de 30 de ani!
CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS! Gheorghe Dincă a ieșit din închisoare din cauza unei erori informatice! Cum a fost posibilă o asemenea gafă


















