Sănătatea sutelor de mii de bucureșteni care circulă în fiecare zi cu metroul este pusă constant în pericol. La fel ca și cea a celor aproape 5000 de angajați ai Metrorex. Motivul este unul aparent banal, dar cu efecte care, în timp, ar putea duce chiar și la pierderea de vieți.
Bugetul.ro a stat de vorbă cu Marian Artimon, liderul Sindicatului Unitatea de la Metrou, despre cum se curăță galeriile și tunelurile din metrou, inclusiv stațiile.
Stațiile de metrou nu au mai fost curățate corespunzător de doi ani
Avertizarea primită din partea acestuia este una de-a dreptul șocantă: „De mai bine de doi ani, Metrorex nu mai dispune de serviciile trenului special de spălare a tunelurilor. Acesta s-a defectat în 2023 și de atunci încoace nu s-au mai găsit fondurile necesare efectuării reparației și repunerii acestuia în activitate. Rolul său era unul foarte important, chiar dacă unora li se poate părea banal. În fiecare noapte, acest tren circula prin toate tunelurile metroului și le spăla cu ajutorul instalațiilor speciale cu care era prevăzut. Vă asigur că după 16 ore de circulație, se strânge constant o cantitate de pilitură, dar și de praf, iar intervenția acestuia avea rostul ei”, a declarant, în exclusivitate, pentru bugetul.ro, Marian Artimon.

Aerul din subteranul metroului bucureștean este extrem de toxic!
Mai în glumă, mai în serios, liderul sindical spune că proverbul care susține că banii nu aduc fericirea poate avea rolul de a sprijini sănătatea. „Nici nu știți cât de repede ni se împuținează rândurile celor care lucrăm în subteran. Fiindcă despre asta nu prea se vorbește”, susține acesta cu amărăciune în glas.
Însă, ca un făcut, în ultimii ani, presiunea constantă a guvernanților de a reduce subvențiile a făcut ca până în prezent acest tren, unic în România, să nu-și mai poată face treaba. În plus, avertizează același lider sindical, cantitatea de praf prezentă în incinta stațiilor de metrou 1 și 2 de la Unirii a crescut considerabil, în special de când au demarat lucrările de reparație la vechiul planșeu din zonă.
„Oamenii Primăriei Sector 4 au făcut tot ce au putut pe acest nou șantier. Și încearcă să lucreze cât mai curat posibil, ca să mă exprim astfel. Au luat chiar măsuri să izoleze gura de aerisire prin care ar trebui să se aducă aer proaspăt în incinta celor două stații de la Unirii, dar colegii mei constată în fiecare zi o cantitate semnificativă de praf prezentă pe birourile unde lucrează. Fiindcă acolo la Unirii, e un fel de < creier > al controlului circulației. Și același praf îi afectează și pe călători, chiar dacă nu e vizibil. Au venit și cei de la Mediu, s-au interesat, dar nu știm cât s-a rezolvat din această problemă. Tare ne temem că mai nimic! Să nu ne înțeleagă nimeni greșit, e foarte bine că au început aceste lucrări, dar atenția față de angajați și față de călătorii cu metroul nu trebuie niciun moment neglijată”, mai spune liderul sindical.
Un nou culoar de legătură la stația de metrou Piața Unirii
Ca să întărească cele spuse, Marian Artimon subliniază și un amănunt mai mult decât benefic al lucrărilor de reperație a planșeului de la Piața Unirii. Și anume faptul că la finele lucrării, peste circa doi ani, între cele două stații de metrou de la Piața Unirii va mai exista un culoar de traversare, care va avea un beneficiu extraordinar, întrucât actualul culoar de traversare a devenit de ani buni aproape sufocat de traficul semnificativ, în special cel din orele de vârf.


















