Execuția soților Ceaușescu, contestată după 35 de ani! Moștenitorul familiei și avocatul redeschid procesul și aduc acuzații de genocid la adresa celor care au tras pe trăgaci în decembrie 1989

Autor: Luciana Polite

Publicat: 14-08-2024 07:49

Actualizat: 14-08-2024 10:29

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

Pe data de 14 august, ora 12:00, are loc o conferință la New York în care se cere dreptate pentru soții Ceaușescu. La mai bine de 35 de ani de la execuția publică a celor doi, se pune problema unei judecăți nedrepte, iar avocatul victimelor, Bogdan Petre, vrea să obțină anularea sentinței de condamnare la moarte. Evenimentul are loc la hotelul Marmorosh-Blank, sala New York, iar Bugetul.ro vă prezintă, în timp real, desfășurarea acțiunii.

La mai bine de 3 decenii și jumătate de când fostul conducător și soția sa, Elena, au fost uciși, se pune problema că nu au avut parte de o judecată dreaptă. În acest sens, avocatul Bogdan Petre va merge, pe data de 18 septembrie și pe 25 septembrie 2024, la Curtea Militară de Apel București. Le va striga numele celor doi, în calitate de „Apelant intimat-inculpat” și „Apelant imitantă-inculpată” în proces. Sunt vizate acuzații de genocid la adresa celor care au decis că a fost nevoie să se apese pe trăgaci.

Avocatul și o persoană care are calitatea de moștenitor al familiei Ceaușescu au solicitat anularea sentinței de condamnare la moarte. Au cerut și rejudecarea procesului. Bineînțeles, pe Nicolae Ceaușescu și pe Elena Ceaușescu nu îi poate învia nimeni, dar demersul juridic ar avea ca scop pedepsirea militarilor care au luat decizia.

Iată și transmisia LIVE pe care Bugetul.ro a făcut-o de la conferința de presă:

CITEȘTE ȘI: Cât a costat construcţia Casei Poporului? Nicolae Ceauşescu a pus miliarde de dolari la bătaie, zeci de mii de muncitori şi sute de arhitecţi

Uciderea soților Ceaușescu, redeschisă într-un nou proces care va scrie istorie

Avocatul victimelor atacă sentința nr 1/25.12.1989 prin care soții Ceaușescu au fost asasinați. Amintim că decizia a fost luată de „Tribunalul Militar Excepțional”, constituit de Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), din care au făcut parte Ion Iliescu și Petre Roman, judecați în prezent și în dosarul „Mineriada”, redeschis recent.

„Cererea de rejudecare a procesului are ca obiect demararea dispozițiilor legale pentru punerea la dispoziție a probelor care au stat la baza sentinței, precum și actele procedurale ale împlinirii acesteia. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată și executată în aceeași zi, fără a permite un apel sau o revizuire a cazului, încălcând dreptul la o cale de atac efectivă împotriva hotărârii judecătorești.

Totodată, sentința de condamnare la moarte a fost executată imediat după pronunțare, fără a se acorda timp pentru o eventuală contestare a deciziei sau pentru recurs, așa cum sunt prezentate faptele”, se arată într-un comunicat de presă.

Este pentru prima dată în România când se va discuta public, după îndeplinirea fiecărui termen din proces. Astfel, cetățenii vor afla dacă soții Ceaușescu au avut sau nu parte de o judecată dreaptă.

CITEȘTE ȘI: Locul în care Nicolae Ceaușescu a făcut primul zgârie-nori din România. Puțini sunt cei care știu acest detaliu despre construcție

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri