Luni, 29 septembrie 2025, la Sala Palatului din București, Cristian Popescu Piedone și-a lansat noul partid alături de care își va continua cariera politică. În ciuda faptului că se află sub control judiciar, fostul șef al ANPC a oferit un adevărat show celor prezenți la eveniment. Printre cei aproximativ 5000 de invitați s-au aflat și Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2 și Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 4.
După ce a fost destituit din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și a intrat sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone a ieșit din atenția opiniei publice. Acesta a însă a revenit în forță, lansându-și luni noul partid alături de care vrea să-ș continue cariera politică.
Evenimentul, care a avut loc la Sala Palatului din București, a venit la scurt timp după ce fostul șef ANPC a anunțat că demisionează din PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu. Ulterior, printr-un mesaj public, Piedone a precizat că își va înființa propriul partid politic, pe care îl descrie drept „un partid al cetățenilor, pentru binele, siguranța și bunăstarea cetățenilor”. Totodată, acesta a anunțat pe rețelele de socializare că partidul său a reușit să strângă mii de adeziuni într-un timp record.
„Sunt deja 2.234 de membri înscriși în PNRR, în cele 14 ore de când am făcut primul pas spre o nouă forță politică, cu și despre oameni. Alte 683 de persoane au descărcat adeziunea pentru a o completa fizic”, a anunțat fostul șef al ANPC pe Facebook.
Cristian Popescu Piedone a făcut show cu ocazia lansării noului său partid
Astfel, luni, 29 septembrie 2025, Cristian Popescu Piedone, și-a lansat la Sala Palatului noua formațiune politică, care se numește Partidul Național pentru Reconstrucția României (PNRR). La acest eveniment au participat aproximativ 5000 de persoane, printre care s-au numărat Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 4, dar și soția fostului șef al ANPC.
Evenimentul a fost deschis de Nicolae Voiculeț, care a interpretat la nai imnul României. După acest moment muzical, a fost prezentat și noul imn al partidului, care pare a fi relizat cu ajutorul inteligenței artificiale.
„Străzile vorbesc de el acum /Împotriva vântului ce poartă fum
Cu fiecare pas se schimbă-n drum / Cartierele dau tribut în susur.
Dușmani, nu vă bucurați de fel/Piedone nu moare, se transformă..
Cu inima de fier și spirit rebel/Piedone-n oraș e un far etern.
Prin piețe și parcuri e umbra sa / Reflectă mândria în fața ta
Strălucirea lui în fiecare stea, Sub lumină nouă el va sta.”
În aplauzele celor 5000 de persoane prezente în sală, pe coloana sonoră din filmul „Pirații din Caraibe”, Piedone a intrat apoi în sală și a trecut printre susținătorii săi. După un discurs de aproape o oră, Cristian Popescu Piedone a anunțat care este obiectivul PNRR. Mai exact, fostul șef al ANPC vrea să-și ducă partidul în Parlament după ce va obține 10% la alegerile parlamentare. De asemenea, le-a transmis susținătorilor că va continua să protejeze consumatorii, chiar dacă a fost demis de la ANPC. Mai mult, el a anunțat că-și va face propria asociație de protecție a consumatorilor și va continua seria de filmulețe care l-au făcut celebru în ultimii ani.















