Renault Group a transmis printr-un comunicat de presă că a avut pierderi de 1,357 miliarde euro în primul semestru al acestui an. De asemenea, cifra de afaceri a grupului a ajuns la 21,121 miliarde de euro, în creştere cu 0,3% faţă de semestrul I 2021, scrie news.ro
”Cifra de afaceri a grupului a ajuns la 21,121 miliarde de euro, în creştere cu 0,3% faţă de semestrul I 2021. La cursuri de schimb constante, aceasta a crescut cu 1,1% (efectul negativ al cursului de schimb este legat în principal de devalorizarea lirei turceşti). Veniturile din activitatea Automobile s-au situat la 19,574 miliarde de euro, în creştere cu 0,3% faţă de semestrul I 2021. Efectul preţului, pozitiv cu +7,4 puncte, a reflectat continuarea politicii noastre comerciale, lansată în T3 2020, axată pe valoare si nu pe volum, precum şi pe creşteri de preţ pentru a compensa inflaţia costurilor şi o optimizare a reducerilor comerciale. Acest efect s-a ridicat la +8,4 puncte în T2 2022, după +5,6 puncte în T1”, anunţă grupul.
Marja operaţională a grupului este de 988 milioane euro (4,7% din venituri), o îmbunătăţire de 556 milioane euro şi 2,6 puncte faţă de primul semestru din 2021.
Marja de exploatare a sectorului Automobile este la 420 milioane euro (2,1% din veniturile acestei activităţi): îmbunătăţire cu 565 milioane euro (+2,8 puncte) în ciuda scăderii volumului cu 136.000 de vehicule comparativ cu prima jumătate a anului 2021.
Venitul net din operaţiunile continue a ajuns la 657 milioane euro, în creştere cu 458 milioane euro comparativ cu anul trecut.
Venitul net din operaţiuni întrerupte înregistrează -2,3 miliarde euro din cauza taxei de ajustare fără numerar aferente cedărilor de activităţi industriale ruseşti anunţate la 16 mai 2022.
Fluxul de free cash-flow operaţional pentru perimetrul Automobile a ajuns la +956 milioane euro (inclusiv un dividend de 800 milioane euro de la Mobilize Financial Services) în creştere cu 1,47 miliarde euro comparativ cu S1 2021.
Datoria netă din activitatea Automobile s-a redus cu 1,2 miliarde euro faţă de 31 decembrie 2021, din care 522 milioane euro aferente vânzării activităţilor din Rusia: -426 milioane euro.
Renault Group îşi îmbunătăţeşte perspectivele financiare pentru anul 2022 cu o marjă operaţională a Grupului mai mare de 5% faţă de aproximativ 3% anterior; un flux de free cash-flow operaţional in perimetrul Automobile până la 1,5 miliarde euro faţă de pozitiv anterior.
Grupul confirmă un impact al crizei semiconductorilor estimat la 300.000 de vehicule în 2022, scrie news.ro
Există și pierzători! Grupul auto francez Renault a avut pierderi de peste 1,3 miliarde euro în primul semestru al acestui an
Trending

05 marActual
Milionarii familiei lui Radu Berceanu vor să concureze Therme București. Planuri mari pentru apropiații fostului ministru

05 marExterne
A început exodul milionarilor din Dubai. Războiul din Iran ar putea lăsa fără rezidenți bogați paradisul fiscal al planetei

05 marActual
Spionul de lângă Serghei Niculescu Mizil. Apropiatul lui Mihai Pacepa a fost ultimul socru al fiului lui Paul Niculescu

05 marActual
Dubioșenia din viața lui Dan Dungaciu. Actualul adjunct al lui George Simion este implicat într-un dosar care nu a ajuns să fie finalizat

05 marActual
Daniel Băluță, prins cu gafa. Primarul Sectorului 4 a furnizat o informație falsă despre noua magistrală a metroului

05 marActual
100 de euro chiria și 10 lei pe zi pentru mâncare. Țara unde un pensionar cu pensia modestă și-a găsit liniștea

05 marActual
Curs BNR joi, 5 martie 2026. Euro a intrat în picaj și bifează o nouă zi de cădere în fața monedei noastre naționale

05 marActual
Orașul din România care este sufocat de păcănele. Bugetul primăriei locale pălește în fața profitului obținut din jocurile de noroc

05 marPolitica
Ilie Bolojan ridică din umeri și susține că România nu are nicio soluție în fața dezastrului financiar care se abate asupra oamenilor

05 marActual



