Experții avertizează! Intrarea în Schengen a României înseamnă și prețuri majorate

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 21-03-2024 20:23

Actualizat: 21-03-2024 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După mai bine de zece ani de aşteptare, România și Bulgaria au primit acordul pentru intrarea parțială în spațiul Schengen.Începând cu 31 martie 2024, românii vor avea libera circulație pe calea apei și a aerului. Pentru libera circulație  pe căile terestre, însă, România mai are de așteptat.


Experții trag semnalul de alarmă și spun că odată cu intrarea în Spațiul Schengen vor exista creșteri semnificative ale prețurilor.

Ce spun experții despre intrarea în spațiul Schengen


Elaine Warren,  expert în călătorii și fondatoarea blogului The Family Cruise Companion speră că  intrarea în zona Schengen nu va însemna imediat o creștere a prețurilor, care ar putea descuraja imediat potențialii turiști.
“Creșterea concurenței ar putea echilibra orice tendință de creștere prea puternică a prețurilor în locurile cele mai vizitate. În condițiile în care călătorii pot compara cu ușurință prețurile la nivel transfrontalier, hotelurile și alte întreprinderi vor dori să rămână competitive în ceea ce privește tarifele”, spune ea pentru Euronews Travel.

Citește și:
 Spațiul Schengen rămâne un vis pentru România! Răspunsul tranșant dat de ministrul de Interne al Austriei: „Să nu filozofăm”

Cu toate astea, expertul spune că încă este devreme pentru a a vorbit despre acest aspect, prețurile ar putea să se alinieze treptat.
“De asemenea, este posibil ca anumite costuri să se alinieze treptat mai mult între țările Schengen. Dar, în general, combinația de efecte – mai mulți vizitatori, dar și o concurență mai acerbă – sugerează că impactul asupra prețurilor nu va fi clar. Locurile populare ar putea înregistra creșteri modeste, în timp ce zonele rurale și prețurile de consum se vor confrunta cu presiuni descendente”, adaugă Warren.

Robert Blaszczyk, șeful Departamentului de Clienți Strategici la o companie globală de fintech Conotoxia a declarat pentru  Euronews Travel că aderarea la spațiul Schengen are un impact destul de neutru asupra prețurilor din țările membre Schengen.
“Aderarea la spațiul Schengen are un impact destul de neutru asupra prețurilor din aceste țări, mai ales la început. Impactul marginal pozitiv al reducerii timpului și a costului transportului rutier nu va fi resimțit inițial”, spune el, “Pe termen lung, acesta tinde să fie compensat de o cerere mai puternică stimulată de creșterea numărului de vizitatori. Cu toate acestea, impactul asupra turismului este fără echivoc.”

Anumite restricții rămân valabile și după 31 martie


Odată intrată în spațiul Schengen aerian, România va elimina controalele de documente ale Poliției de Frontieră la călătoriile pentru destinațiile în țările din spațiul comunitar.

Ministerul Afacerilor Interne a emis un proiect de ordonanță de urgență prin care impune controale stricte pentru minorii care călătoresc cu avionul sau cu vaporul țările membre  Schengen.

Așadar, cei care călătoresc cu cetățenii români minori, precum și minorii cetățeni români care pot călători neînsoțiți vor fi nevoiți să se prezinte în spațiile special amenajate în incinta aeroporturilor și porturilor pentru a primi acordul poliției de frontieră de părăsire a țării.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri