Capitala României a devenit o ţintă turistică pentru foarte mulţi oameni din întreaga lume. Numărul vizitatorilor creşte de la an la an. Prin urmare, este nevoie de unități noi de cazare pentru aceşti turişti.
În următorii doi, încă 1.000 de camere se vor adăuga la stocul deja existent.
Tarif mediu: 100 de euro/cameră
Investitorii din domeniul hotelier sunt atraşi de București, unde venitul mediu pe cameră disponibil (RevPAR) și al ratei de ocupare, în timp ce tariful mediu zilnic a depășit pragul de 100 de euro/cameră. Acest trend a determinat ca, până în 2027, Capitala noastră să "obţină" aproximativ 1.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la midscale la luxury.
Anul trecut, rata de ocupare a crescut cu 2,5 puncte procentuale comparativ cu 2023, ajungând la 65,2% în 2024 (dar cu 4,7 puncte procentuale sub nivelul din 2019).
„Piața hotelieră din București continuă traiectoria pozitivă, cu RevPAR depășind nivelul pre-Covid cu 12,6%. Se așteaptă o creștere suplimentară a performanței datorită aderării României la spațiul Schengen, însă incertitudinea legată de situația geopolitică rămâne un factor important de luat în considerare pentru dezvoltarea viitoare a pieței hoteliere din România, inclusiv cea investițională”, a declarat Alina Cazachevici MRICS, Partener, Head of Valuation & Advisory, Hospitality & Alternatives, CEE/SEE la Cushman & Wakefield, preluată de wall-street.ro.
Câte unităţi de cazare are România
În România erau, la 31 iulie 2024, un număr de 13.538 structuri de primire turistică, în creştere de la 12.697 la data de 31 iulie 2023. Din total, cele mai numeroase erau apartamentele şi camere de închiriat, 4.411, pensiunile agroturistice (3.578) şi hotelurile (1.638).
Din totalul hotelurilor, 81,6% erau clasificate cu 3 şi 4 stele. Numărul apartamentelor și al camerelor de închiriat a crescut cu 22% în anul 2024 față de 2023.
Datele transmite de INS mai arată că judeţul Constanţa a deţinut cea mai mare pondere (26,1%) în totalul camerelor existente în structurile de primire turistică (exclusiv camerele din căsuţe), urmat de judeţul Braşov (7,8%) şi Municipiul Bucureşti (6,6%).
Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa a deţinut 26,3%, judeţul Braşov 7,9%, urmate de Municipiul Bucureşti cu 6%.



















