Extindere impresionantă! O companie din România a inaugurat o fabrică în Brazilia: „O reușită într-una dintre cele mai mari și dinamice piețe agricole din lume”

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 21-10-2025 12:47

Actualizat: 21-10-2025 12:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Norofert Group

Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru domeniul agricol, fondat în anul 2000, lansează în mod oficial o linie de producție de îngrășăminte în Chapecó, orașul care e inima agroindustrială a sudului Braziliei.

Începând din anul 2020, compania este listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO, sub simbolul NRF, iar din octombrie 2021 acțiunile Norofert sunt incluse în indicele BETAeRO.

Norofert a ajuns din România în America de Sud

Povestea celor de la Norofert pe piața din Brazilia a început în 2023. Trebuie precizat că, pe parcursul anului precedent, a fost înființată filiala din țara sud-americană în parteneriat cu Grupul Engenutri, proiectul cuprinzând participații egale din partea companiilor.

Construcția liniei de producție s-a întins pe un an, valoarea investiției fiind de jumătate de milion de euro, finanțată în mod egal de ambii parteneri.

chapeco fabricaSursă foto: Facebook / Norofert Group

Noua unitate a Norofert are o capacitate de 15.000 de litri pe zi și este ridicată după conceptul tehnologic implementat în Dakota de Sud, SUA. Linia de producție va utiliza bacterii produse în laboratorul de cercetare situat în localitatea Filipeștii de Pădure, România, care reprezintă nucleul activităților de cercetare ale firmei.

În următorii trei ani, cele două unități de producție din Brazilia și Statele Unite ale Americii ar putea genera până la 40% din cifra de afaceri consolidată.

CITEȘTE ȘI: Prima fabrică de seringi de unică folosință din România a fost vândută în schimbul unei sume importante de bani. Angajații și-au primit integral salariile restante: „Nu mai speram”

Vlad Popescu: „Brazilia ne oferă oportunități vaste”

Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație al Norofert, a subliniat importanța investiției realizate în America de Sud.

„Lansarea oficială a liniei de producție Norofert în Brazilia reprezintă o reușită pentru o companie românească într-una dintre cele mai mari și dinamice piețe agricole din lume. Este o dovadă a capacității noastre de a adapta și de a scala modelele de afaceri în contexte economice și geografice diferite”, a declarat acesta, informează Economica.net

De asemenea, Popescu a explicat că Brazilia este o țară care generează oportunități remarcabile. „Brazilia ne oferă oportunități vaste, cu cele peste 96 de milioane de hectare de teren arabil și o cerere în creștere pentru produse bazate pe microorganisme și soluții inovatoare de nutriție a plantelor”, a adăugat el.

  • Sub brandul Norofert au fost omologate în prima etapă 16 produse, adaptate culturilor locale de porumb, soia, grâu, trestie de zahăr și culturii de cafea.

  • De-a lungul anilor de activitate în interiorul pieței de capital, Norofert a atras 14 milioane de lei prin majorări de capital și 11,5 milioane de lei prin intermediul unui plasament privat de obligațiuni corporative.

  • Compania activează pe trei linii principale de business: cercetare și producție de inputuri pentru agricultura ecologică, farming ecologic și trading cu cereale.

TE-AR PUTEA INTERESA: Ciclonul falimentelor amenință omenirea. Care sunt țările ce vor avea de suferit cel mai mult de pe urma acestui fenomen

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri