A fost cândva una dintre cele mai mari și mai iubite fabrici de dulciuri din România. Astăzi, nu a mai rămas decât o amintire ștearsă și un teren de aproape 10.000 de metri pătrați, devenit miză imobiliară.
Este povestea Fabricii de ciocolată Zamfirescu, construită cu trudă și pasiune de Constantin Zamfirescu și distrusă într-o singură zi, odată cu naționalizarea din 1948.
O afacere de familie distrusă
Pe 15 martie 1948, Constantin Zamfirescu își punea capăt zilelor, aruncându-se de la fereastra locuinței sale aflate chiar în incinta fabricii. Nu mai putea suporta gândul că imperiul construit cu mâinile sale urma să fie luat de stat. Moartea sa avea loc chiar înainte ca Legea nr. 119 privind naționalizarea întreprinderilor să fie publicată. Știa ce urmează.
Fabrica Zamfirescu, înființată în 1938, era un simbol al Bucureștiului interbelic. Avea zece clădiri moderne, instalații de ultimă generație și livra dulciuri către 70 de întreprinderi din țară. După 1948, a fost transformată în Întreprinderea de Produse Zaharoase București, apoi a ajuns în patrimoniul Kandia Dulce, fără ca moștenitorii să poată recupera nimic.
Ultimele clădiri ale fabricii au fost demolate
Familia a fost pur și simplu spulberată. Olympia Zamfirescu, fiica fondatorului, a fost deportată în Bărăgan, într-un bordei de pământ. A scăpat din România doar după ce a fost “cumpărată” de familia Krupp. Nu s-a mai întors niciodată. Fratele ei, Ion, fost campion la Raliul Monte Carlo în 1936, a ajuns să conducă un camion pentru a supraviețui.
După Revoluție, moștenitorii au încercat să recupereze fabrica în instanță, dar s-au lovit de un zid de procese fără finalitate. În timpul pandemiei, ultimele clădiri ale fabricii au fost demolate, iar locul a fost eliberat pentru noi interese imobiliare.
