Fabrica de apă Borsec, în flăcări! Sunt mari degajări de fum toxic, iar cetățenii din apropierea incendiului au primit Ro-Alert.

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-06-2024 18:43

Actualizat: 09-06-2024 18:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Duminică, 9 iunie, a izbucnit un incendiu puternic la fabrica de apă minerală Borsec din Harghita. Situația este extrem de tensionată, iar pompierii se luptă cu flăcările. Mai multe echipaje au venit să stingă focul, în vremea în care autoritățile au transmis o atenționare de tip RO-ALERT pentru cetățenii din împrejurimi. Pagubele sunt incomensurabile. Până la acest moment, nu sunt victime cunoscute. 


Potrivit primelor date transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Harghita, incendiul s-a produs la o hală de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Sunt degajări de fum pe aproximativ 200 de metri pătrați. Zona afectată este cea cu birourile administrative și sunt șanse ca focul să se extindă și în zona de producție.
„Incendiu produs la o hală de pe amplasamentul Fabricii de îmbuteliere apă minerală Romaqua Group Borsec. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe aproximativ 200 mp pe o latură a halei, în zona incendiată fiind amplasate birourile administrative, cu posibilități de propagare la restul construcției (zona de producție). Suprafața totală a halei este de aproximativ 1.000 mp. Până la acest moment nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Harghita despre situația de la fabrica Borsec.

CITEȘTE ȘI: Rezultate Exit Poll: Bătălia pentru Primăria Capitalei, aproape de a fi tranșată! Unul dintre candidați conduce cu un scor categoric

RO-ALERT după ce fabrica Borsec a luat foc


Locuitorii din împrejurimile făbricii Borsec au primit mesaje de tipul RO-ALERT prin care au fost avertizați să se ferească de fum. Cetățenii sunt sfătuiți să-și țină geamurile și ușile închise și să nu iasă din casă, pe cât de mult este posibil.
„A fost transmis mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru avertizarea populației, degajări mari de fum”, au mai transmis pompierii.

Angajații ISU încearcă din răsputeri să stingă incendiul de la Borsec. Participă echipaje de pompieri din cadrul subunităților de intervenție Gheorgheni, Toplița, Corbu, Odorheiu Secuiesc.

CITEȘTE ȘI: România alege. Directorul Avangarde amenință cu plângere penală! Sigla instituției a fost folosită abuziv în sondaje Live Text
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri