Fabrica din inima Transilvaniei care a făcut să renască un orășel de provincie. Are contracte cu coloși auto mondiali și a creat sute de locuri de muncă

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 20-06-2025 14:25

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Când spui Cugir, gândul te duce instantaneu la fabrica de armament. Însă, puțini știu că de 13 ani, în acest orășel din judeţul Alba, în inima Munților Apuseni, se fabrică materiale plastice pentru industria auto, dar și pentru alte domenii. Tecno Plast este renumită pentru produsele sale de calitate și a reușit contracte cu coloși auto mondial precum Fiat, Renault, Volkswagen.

Planurile companiei sunt unele foarte ambițioase, vrea să își dubleze cifra de afaceri în următorii ani și mai mult, să sprijine comunitatea locală.

Compania din Apuseni este liderul pieței auto din estul Europei

„Până în acest moment, 2025 s-a dovedit a fi un an bun, atât din perspectiva volumului de producţie, cât şi în ceea ce priveşte cifra de afaceri. România înregistrează cele mai bune rezultate la aceste capitole. Valori comparabile, deşi mai reduse, înregistrează fabricile din Polonia şi Africa“, afirmă Lorenzo Manoni (foto), administratorul Tecno Plast Cugir.

lorenzo-manoni

Producătorul de com­ponente din materiale plastice pentru industriile auto şi electrocasnice a avut afaceri de 25 milioane de euro în 2024. Managementul estimează o creştere a cifrei de afaceri până la 29 milioane de euro în 2025.

CITEȘTE ȘI: Fabrica din România care umilește Ungaria, Serbia sau Bulgaria. Este singura de acest profil din tot Estul Europei și comenzile au început să apară

Investiții de 38 milioane de euro în fabrica din Cugir

În ultimii 13 ani, Tecno Plast Cugir, companie membră a grupul italian Tecno Plast, a investit o sumă importantă - 38 milioane de euro în această fabrica.

Tecno Plast Cugir a fost înfiinţată în anul 2012, iar din 2017 este membră a SIGIT Group, companie prezentă în 7 ţări din Europa şi din Africa, cu 11 fabrici şi cu o cifră de afaceri globală de 200 de milioane de euro.

„În ultimii 13 ani, am făcut investiţii în valoare totală de 38 de milioane de euro, direcţionate atât pentru modernizarea spaţiilor închiriate, care se desfăşoară pe o suprafaţă de 13.000 mp, cât şi spre tehnologizarea fabricii noastre, amplasate pe platforma indus­trială a Uzinei Mecanice Cugir“, a declarat pentru ZF Lorenzo Manoni, administratorul Tecno Plast Cugir şi chief operating officer al Sigit Group.

Când s-a demarat producția la Cugir, în anul 2012, cifra de afaceri era de 2,7 milioane de euro. Astăzi, după investiții de peste 38 de milioane de euro și o echipă stabilă de peste 300 de angajați — majoritatea femei. Compania estimează pentru acest an venituri de aproape 30 de milioane de euro.

Consultații medicale gratuite pentru localnici

Dar Tecno Plast vede dincolo de business și vizează în egală măsură comunitatea.

„60% din echipa de management e alături de noi de la începutul acestui drum. Am crescut împreună, iar comunitatea locală a avut un rol esențial”, mai spune Manoni.

La primul eveniment Tecno Plast Community Days, organizat pe 13 și 14 iunie, fabrica și-a deschis porțile pentru toți locuitorii din Cugir: vizite ghidate în fabrică, competiții sportive pentru copii și adulți, activități educative și consultații medicale gratuite oferite în colaborare cu spitalul orașului.

„Pentru noi, aceste zile au fost o ocazie să arătăm că suntem parte din această comunitate. Vrem să transformăm Community Days într-o tradiție anuală”, mai spune Lorenzo Manoni.

CITEȘTE ȘI: Un gigant german taie în carne vie. Numeroși români rămân pe drumuri după două decenii în care produsele realizate de ei au ajuns în toată lumea

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri