Fabrica din nordul Bucureștiului, de 14 milioane de euro, va oferi locuri de muncă pentru doritori. Italienii o vor ridica cu bani de la Banca Transilvania

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 19-09-2025 12:48

Actualizat: 19-09-2025 12:52

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Agenda Constructiilor & Fereastra

Compania Pinum Doors & Windows, parte din grupul italian Nusco, a obținut o finanțare de peste 10 milioane de euro de la Banca Transilvania, cu scopul de a ridica o nouă fabrică de uși și ferestre în localitatea Moara Vlăsiei, în nordul Bucureștiului, în care va fi mutată unitatea de producție care funcționează acum într-o hală a fostului Combinat de Industrializare a Lemnului Pipera.

Proiectul este evaluat la 14 milioane de euro și va dubla capacitatea de producție a companiei, integrând soluții sustenabile. CEO-ul Pinum a oferit o scurtă reacție în acest context.

Pinum, fabrică de la zero la Moara Vlăsiei, în nordul Bucureștiului

Francesco Curcio a exprimat câteva cuvinte pe marginea subiectului reprezentat de parteneriatul cu Banca Transilvania. Totul confirmă încrederea în produsele și în strategia companiei.

„Parteneriatul cu Banca Transilvania confirmă încrederea în produsele și în strategia noastră. Noua fabrică va însemna nu doar o capacitate dublă, ci și un mod de lucru mai eficient și sustenabil”, a comunicat Curcio

fabrică moara vlăsieiSursă foto: Facebook / Agenda Constructiilor & Fereastra

Potrivit informațiilor apărute în presă, fabrica va ocupa 20.000 de metri pătrați și va fi sinonimă cu una dintre cele mai mari unități de producție de uși și ferestre din țara noastră. Pinum se bazează pe creșterea exporturilor către Franța, Germania, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Compania și-a făcut apariția în România în anul 1992. În 2024, Pinum a raportat afaceri de 105,2 milioane de lei, un plus cu 3% față de anul precedent. Numărul angajaților a ajuns la 200 în prezent, de la 70 în 2014.

Reprezentanții Pinum: „Noua unitate de producție, competitivă atât la nivel național, cât și la nivel internațional”

Iată ce au transmis reprezentanții companiei Pinum: „Noua fabrică Pinum Doors & Windows va găzdui o linie de producție de uși de interior, tâmplărie și fațade de aluminiu, dar și un spațiu dedicat depozitării materialelor și produselor noastre. Noua fabrică va necesita o investiție de peste 14 milioane euro și va fi complet automatizată, echipată cu tehnologie de ultimă generație, astfel că noua unitate de producție a Pinum va fi competitivă atât la nivel național, cât și la nivel internațional”.

În interiorul halei de producție și depozitare se propune o zonă de birouri cu acces din exterior. Adiacent halei, în legătură directă cu aceasta, se propun două corpuri de clădire. Spre partea de est, corp de birouri P+2, care comunică la nivelul parterului cu hala principală. Spre partea de sud, corp de clădire P+1 cu spații sociale și o sală de mese, care comunică la nivelul parterului cu hala principală, prevăzută cu spații sociale și spații tehnice, informează Profit.ro.

  • Noul depozit va putea stoca 50.000 de uși de interior, 1.000 de uși blindate, dar și 10.000 de metri pătrați de parchet.

NU RATA: Francezii au cumpărat o firmă IT din România. În 2024, compania a înregistrat venituri de peste patru milioane de euro

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri