Fabrica din România care rezistă printre coloșii mondiali! Compania deține un număr de 2500 de angajați

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 30-05-2024 14:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O fabrică de mezeluri din România rezistă în lupta pentru supremație dată de multinaționalele din întreaga lume. Mai mult de atât, aceasta a fost lăudată de premierul României, Marcel Ciolacu, după ce șeful Executivului a vizitat una dintre fabricile companiei românești.


O companie românească din industria alimentară a fost lăudată de Marcel Ciolacu pentru capacitatea sa de a concura cu multinaționalele datorită produselor de calitate și prețurilor corecte. Liderul de la Palatul Victoria a elogiat Cris-Tim, compania producătoare de mezeluri din România, înființată în anul 1992.

„Am văzut azi ce înseamnă o companie românească performantă și capabilă să se lupte cu multinaționalele din industria alimentară tocmai pentru că face produse de calitate, la prețuri corecte.
Cris-Tim a ajuns, dintr-o mică afacere de familie, un grup cu 2500 de angajați și produse cumpărate de milioane de români. Este o firmă care se va dezvolta în continuare inclusiv prin finanțarea oferită de programul guvernamental INVESTALIM.
Îmi doresc să văd numeroase alte companii locale care să se dezvolte în acest mod și, mai ales, tot mai multe produse românești de bună calitate în marile lanțuri de magazine!", a transmis Marcel Ciolacu

Citește și: Cine face produsele Pilos de la Lidl. Lactatele comercializate de retailerul german nu sunt fabricate în afara României

Istoria CrisTim


Pornind de la un simplu chioșc în 1992 și dezvoltându-se prin muncă, tenacitatea și seriozitatea soților Cristina și Radu Timiș, compania este acum unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri, ready meal și lactate, din România. Grupul deține două unități de producție situate în județul Prahova, cu o capacitate de procesare a cărnii care depășește 4000 de tone / lună, două unități de producție Ready Meals și o unitate independentă de prelucrare a produselor lactate care este alimentată exclusiv cu lapte de la ferma proprie de vaci, Ecoferm.

Produsele grupului Cris-Tim sunt distribuite la nivel național în peste 11.000 de magazine tradiționale, în 12 lanțuri internaționale de retail, în 16 puncte de vânzare angro, în 20 de magazine specializate proprii, de către canalul propriu de distribuție (o flotă de 535 de vehicule şi 27 de camioane). La nivel internațional produsele sunt livrate în alte 16 țări europene, cum ar fi, Germania, Spania, Italia, Marea Britanie prin intermediul partenerilor locali de distribuție.

Vezi și: Fabrica pe care străinii o vor deschide în România are un profil delicat. Ce se va confecționa în țara noastră
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri