Axion, detergentul de vase produs altădată la Brașov, este importat astăzi din Guatemala. Colgate-Palmolive a închis fabrica din România în 2008 invocând eficiența, dar cifrele arată că marja de profit a companiei este acum mult mai mică decât înainte de relocare.
Axion, un brand produs cândva la Brașov
Până în anul 2008, detergentul de vase Axion era fabricat în România, în unitatea Colgate-Palmolive de la Brașov. Fabrica americanilor producea atât acest detergent, cât și alte branduri cunoscute pentru piața locală – pasta de dinți Super Cristal, crema Norvea sau crema de ras Damaris. Produsele vizau preponderent consumatorii cu venituri mici și medii, iar producția avea o tradiție de ani buni în România.
Anunțul închiderii fabricii a venit la finalul lui 2008, fiind justificat public printr-o strategie globală de eficientizare. La acea vreme, compania a explicat că relocarea anumitor linii de producție și reducerea numărului de unități la nivel global urmăreau optimizarea costurilor.
Decizia a lovit piața locală, atât prin pierderea locurilor de muncă, cât și prin dispariția producției locale a unor branduri foarte populare.
Axion revine în România, dar vine din partea cealaltă a lumii
Astăzi, după mai bine de 15 ani, Axion este din nou prezent pe rafturile supermarketurilor din România. În magazinele Lidl, detergentul poate fi găsit în formatul său clasic, însă pe etichetă apare o mențiune care ridică o întrebare firească: „produs în Guatemala“.
Unul dintre cele mai îndepărtate puncte de pe glob – America Centrală – este acum sursa unui detergent care, în trecut, era realizat la câteva sute de kilometri de capitală. Transportul presupune costuri semnificative: logistică maritimă, asigurări, taxe, timpi lungi de livrare. Totuși, compania a considerat că aceasta este soluția eficientă.
Când însă analizăm cifrele din bilanț, apare paradoxul.
Afacerile Colgate-Palmolive România cresc, dar profitabilitatea scade drastic
Colgate-Palmolive nu mai are producție în România. Activitatea locală este astăzi centrată doar pe importul și distribuția produselor de igienă orală, personală și pentru casă. Chiar și așa, cifra de afaceri a crescut constant în ultimii ani.
În 2024, compania a raportat afaceri de 414 milioane de lei, cel mai ridicat nivel din datele publice disponibile. Profitul net a fost însă de doar 14,8 milioane de lei, ceea ce înseamnă o marjă de 3,6%.
Dacă plasăm aceste cifre în perspectivă istorică, contrastul devine evident.
În 2008, anul închiderii fabricii, marja de profit era aproape de 16%. În 2009, primul an complet după relocare, marja a urcat chiar la peste 22%, un maxim istoric pentru operațiunile locale ale grupului.
După acea perioadă, însă, rentabilitatea a început să scadă constant.
Astăzi, marja este de aproape șase ori mai mică decât în anul de vârf.
Paradoxul eficienței. Costuri globale mai mici, profit local mai slab
La momentul relocării, Colgate-Palmolive a motivat plecarea prin nevoia de eficiență. În logica unei corporații globale, concentrarea producției în câteva fabrici centrale reduce costurile fixe și poate îmbunătăți uniformizarea calității.
Totuși, bilanțurile arată un alt tablou:
• businessul total a crescut,
• dar profitabilitatea s-a redus masiv.
Transportarea detergentului Axion din Guatemala în Europa, pe rute maritime lungi și costisitoare, ridică o întrebare de fond: ce fel de eficiență aduce o astfel de mutare, dacă marja de profit locală este astăzi una dintre cele mai scăzute din întreaga istorie a companiei în România?
Pe de altă parte, profitul local nu reflectă profitabilitatea globală. Multinaționalele practică optimizarea fiscală prin costuri de grup, redevențe, taxe interne și prețuri de transfer. Este posibil ca relocarea să fie eficientă la nivel internațional, chiar dacă marja operațiunilor din România scade.
Pentru consumatorul român însă, rezultatul se traduce simplu: Axion vine din Guatemala pentru că astfel a decis modelul corporatist, nu pentru că ar fi mai ieftin de produs.
Relocarea producției reprezintă o decizie economică sau o tendință globală?
Industria bunurilor de larg consum a trecut, în ultimii 20 de ani, printr-o centralizare accentuată. Companii precum Colgate-Palmolive, P&G, Unilever sau Henkel au redus drastic numărul de fabrici la nivel global. România a pierdut, în acea perioadă, mai multe unități din FMCG, electronică sau farmaceutice.
Decizia de relocare ține de mai mulți factori:
• accesul la materii prime,
• costul energiei,
• costurile sociale,
• economia de scară,
• politicile fiscale locale,
• proximitatea unor hub-uri logistice globale.
America Centrală a devenit în ultimul deceniu un hub de producție pentru industria de curățenie și igienă, datorită facilităților fiscale, forței de muncă ieftine și proximității exportului către piața nord-americană. De acolo, o parte dintre produse sunt trimise și către piețele emergente din Europa.
Pentru România, închiderea fabricii din Brașov a însemnat pierderea producției locale pentru branduri populare și o trecere completă la import. Pierderile indirecte – logistică, angajați, lanțul de furnizori – s-au resimțit în economie, chiar dacă impactul a fost atunci estompat de boomul de consum al anilor 2006–2008.
