La doar 30 de ani, Andra se poate declara o artistă împlinită. Este foarte apreciată pe plan național, fiind considerată de majoritatea specialiștilor cea mai bună voce feminină de pe piață, are o familie frumoasă cu doi copii deja și are lipici și la bani.
Pe lângă contractele pe care le are cu Pro Tv și de unde câștigă bani frumoși plus concertele sale, Andra își adugă mulți bani în conturi și din reclame.
Unul dintre cele mai noi contracte ale sale este cel cu o cunoscută firmă care produce scutece pentru bebeluşi pentru care, potrivit Click, aceasta ar primi 50.000 de euro.
Vezi și Incredibil! Cine a numit-o pe Andreea Marin „țărancă, proastă și rea”
În portofoliul vedetei se mai regăsește şi reclama la “bulgăraşi de savoare” (n.r. – legume deshidratate pentru ciorbă). Şi de aici ar fi primit 30.000 de euro, mai ales că relaţia soţilor Măruţă cu brand-ul Delikat datează din 2009.
Cel mai vechi, cel mai cunoscut, dar şi cel mai bine plătit (70.000 de euro) contract al Andrei este cel cu compania Garnier, în cadrul căreia jurata de la “Românii au talent” (PRO TV) a promovat şi produse pentru ten, dar şi pentru păr. În spoturile filmate anul acesta apare şi fiul artistei, David, care pe 16 martie a împlinit 5 ani. Astfel, Andra a reuşit să adune, din doar trei reclame, aproximativ 150.000 de euro, dar şi să le filmeze alături de ambii copii.
Fabulos! Cât a câștigat Andra doar din 3 reclame - detalii interesante
Trending

10:26Entertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu

08:10Actual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08:52Actual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

12:36Actual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

11:34Actual
ANAF-ul, ciopârțit din temelii. Servicii desființate, iar un angajat s-ar putea deplasa în locațiile rămase fără unitate

11 febActual
Ministrul Transporturilor a spus câți kilometri de drumuri de mare viteză vor fi dați în folosință în 2026. Condiția pentru îndeplinirea scenariului

13:00Actual
Viaductul-minune al României a ajuns o ruină. Pericolul major la care sunt expuși zilnic șoferii ce tranzitează acest drum

10:30Actual
Frații Pavăl cumpără Carrefour România. Suma uriașă pe care proprietarii Dedeman o vor plăti pentru a prelua magazinele din țara noastră ale retailerului francez
Articole Similare

17:39Social
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

17:22Social
Pensiile speciale ale magistraților costă statul peste 1,1 miliarde de lei anual

11 febSocial
Fraude în lumea criptomonedelor. Cele mai întâlnite înșelătorii și modalitățile de contracarare

10 febSocial
Bani în plus pentru românii care câștigă până la 6000 de lei. Care este ajutorul oferit de Ministerul Finanțelor

10 febSocial



