Facturi duble la căldură într-un oraș din România. Localnicii sunt îngroziți de costurile uriașe la întreținere

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 13-02-2025 13:33

Actualizat: 13-02-2025 13:39

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Noul an a adus vești foarte proaste pentru locuitorii orașului Ploiești care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare. De la 1 ianuarie 2025, aceștia plătesc un preț aproape dublu pentru gigacalorie, față de cel de la finalul anului trecut. Astfel, în contextul gerului din ultimele zile, ploieștenii vor fi nevoiți să bage adânc mâna în buzunare pentru plata facturilor de întreținere.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, subvenția aferentă agentului termic a fost diminuată la Ploiești și a intrat în vigoare tariful de 350 de lei/gigacalorie fără TVA pentru energia termică facturată populaţiei. Culmea este că această majorare a prețului pentru apă caldă şi căldură a venit la nici trei luni după ce Consiliul Local aprobase un preţ de 186,97 lei/gigacalorie, plus TVA. Mai mult, acest preț a fost votat în octombrie și urma să fie valabil până la finalul lunii martie 2025.

Facturi uriașe la căldură în orașul Ploiești

Noile prețuri se resimt deja în facturile ploieștenilor, acestea fiind duble față de valoarea de anul trecut. În plus, în următoarele luni, povara de pe umerii localnicilor va crește, având în vedere că noile facturi vor fi calculate integral pe baza noilor tarife ale gigacaloriei.

În cazul unui bloc fără repartitoare, factura la căldură pentru un apartament cu trei camere ajunge la 700 de lei, în timp ce pentru un apartament cu două camere costul este de aproximativ 500 de lei.

„Pentru un apartament cu trei camere, cu o suprafață de 74 mp (trei camere), situat în Piața Anton, strict pentru factura la căldură, costul ajunge 703 lei.

Pentru un apartament cu două camere factura la căldură este de 494 lei. La același bloc, întreținerea pentru o singură persoană a ajuns să fie de aproape 800 de lei, în timp ce pentru două persoane întreținerea cea mai mare este de 1060 lei”, a declarat administratorul unui bloc din Piața Anton, pentru Observatorul Prahovean.

(NU RATA: Adio indexarea pensiilor, Guvernul trece la soluții de avarie. Cine sunt cei 2,5 milioane de pensionari eligibili pentru un ajutor imediat)

Prețurile au explodat de la începutul anului

Totodată, întreținerea diferă de la un apartament la altul, în funcție de numărul de persoane, de consumul individual la apă, de cheltuielile comune, precum și de suprafața utilă a locuinței. În aceste condiții, se poate ajunge ca, în unele cazuri, întreținerea să depășească pragul de 1000 de lei pe lună.

„Dacă întreținerea pentru o persoană poate să fie de aproximativ 800 de lei, costurile la întreținere cresc în cazul în care într-un apartament locuiesc două sau mai multe persoane.

Avem situații în care întreținerea depășește 1000 de lei. În costul întreținerii sunt incluse mai multe cheltuieli, însă cea mai mare este la căldură.

În întreținere regăsim facturile la apă caldă și apă rece, cota parte indiviză (lift, curent electric pe scară), factura pentru gunoi, iar acolo unde nu există separație de gaze vorbim și de factura la gaze.

Deja sunt locatari care înregistrează restanțe la întreținere pe lunile în care facturile nu erau atât de mari”, a explicat un alt administrator de bloc din Ploiești.

(CITEȘTE ȘI: Indemnizația de șomer 2025. Câți bani primești dacă ai avut un salariu de 5.000 de lei înainte de a intra în șomaj. Suma nu este deloc de neglijat)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri