Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat legislația secundară aferentă viitoarei „contribuții CfD”. În acest an, după elaborarea legislației specifice, țara noastră va organiza două licitații pentru primii 2.000 MW, 1.000 MW în eolian și 1.000 MW în fotovoltaic, care vor beneficia de schema de sprijin prin mecanismul contractului pentru diferență (CfD). Prin această schemă, România ar urma să instaleze, în total, 5.000 MW noi în regenerabile.
Schema CfD va fi instituită timp de 15 ani, perioadă în care investitorii care vin cu proiecte noi vor avea o garanție că vor obține un anumit preț din partea statului. Acesta este, de fapt, un ajutor de stat ce va fi acordat pentru diferența între două prețuri: cel al pieței și cel de exercitare cu care vine fiecare investitor care vrea să participe la licitație pentru a se califica la schemă.
În momentul în care preţul de referinţă este mai mic decât preţul de exercitare, beneficiarul va putea primi din partea statului plăţi egale cu diferenţa dintre cele două preţuri. În schimb, când preţul de referinţă este mai mare decât preţul de exercitare, beneficiarul va trebui să plătească diferenţa autorităţilor din țara noastră.
(NU RATA: Scumpiri la benzină și motorină, de la 1 iulie, în întreaga țară. Diferența pe care o vor achita șoferii la pompe este simțitoare)
Facturile de curent s-ar putea majora
Pentru a finanța din bani europeni această schemă, România a primit deja acceptul Comisiei Euopene și va folosi 3 miliarde de euro, care ar fi, se pare, suficienți. Totuși, în legea care a introdus acest mecanism s-a trecut și o „contribuție CfD”, care ar putea fi plătită de consumatori.
„Contravaloarea Contribuţiei CfD este suma exprimată în lei, plătită de către consumatorii de energie electrică din România, este colectată de către furnizorii de energie electrică activi pe piața cu amănuntul de energie electrică din România, respectiv de producătorii de energie electrică care alimentează locuri proprii de consum şi/sau furnizează energie electrică consumatorilor racordaţi la barele centralelor și este virată în fondul de lichiditate CfD, în conformitate cu prevederilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin Contracte pentru Diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon”, se arată în proiectul ANRE de stabiliire a metodologiei de determinare şi colectare a contribuţiei CfD.
(CITEȘTE ȘI: ANAF, pe urmele banilor de la nunțile românilor. Veniturile neidentificate de autorități ar putea fi impozitate cu un procent uluitor)


















