Televiziunea Job TV, deținută de un apropiat al lui Dan Diaconescu, este oficial scoasă la vânzare.
Mesajul a apărut chiar pe ecranul postului, sub forma unei burtiere care rulează constant: „Căutăm investitor serios cedare licență Job TV”. Anunțul este însoțit de un număr de telefon pentru cei interesați.
Faimosul Dan Diaconesc rămâne fără televiziune!
Situația postului vine în contextul revenirii în atenția publică a lui Dan Diaconescu. Acesta a apărut pe Job TV săptămâna trecută, anunțând că testează terenul pentru a readuce OTV în grila de cablu. În mod surprinzător, ulterior, și-a mutat activitatea la Canal 33, unde a început deja o nouă emisiune.
Job TV a fost lansat în 2019, cu finanțare prin programul Start-Up Nation. Inițial, licența postului a aparținut Danielei Violeta Bărcan, însă în 2023 a fost transferată lui Voinea Gheorghe Sorinel. În ultima perioadă, televiziunea a difuzat în mare parte clipuri și interviuri preluate de pe YouTube, Facebook și TikTok.
Sorin Voinea ceruse extinderea acoperirii postului la nivel național
Recent, Sorin Voinea a solicitat extinderea acoperirii postului la nivel național, însă în fața membrilor CNA și-a retras brusc cererea, susținând că Job TV este deja disponibil în întreaga țară.
Această afirmație a stârnit suspiciuni, având în vedere că postul are licență doar pentru București și Ilfov. Drept urmare, CNA a demarat o verificare pentru a stabili dacă televiziunea respectă legislația.
Un alt detaliu controversat este legat de locația din care a emis televiziunea. G4Media a dezvăluit în 2023 că Job TV funcționa într-o clădire aparținând Ambasadei Rusiei la București, alimentând speculațiile despre influențele din spatele postului. În plus, fiica lui Dan Diaconescu a promovat Job TV drept „prima televiziune de îmbogățire”, axată pe criptomonede, pariuri și bursă.



















