În contextul problemelor economice cu care se confruntă România, multe domenii de activitate au fost afectate din plin. Printre acestea se numără și agricultura, astfel că un număr tot mai mare de fermieri se confruntă cu falimentul. Datele unei analize realizate recent de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a scos la iveală realitatea dură din agricultura românească.
Potrivit unei analizate realizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), nu mai puțin de 89 de companii cu activitatea principală cultivarea cerealelor, leguminoaselor și oleaginoaselor au intrat în insolvență în primele nouă luni ale acestui an. În cazul a 52 de dosare din cele 89, insolvența a fost cerută de către creditorii nevoiți să apeleze la această variantă pentru a-și recupera datoriile. În restul cazurilor, solicitarea de intrare în insolvență a fost făcută la cererea companiilor debitoare.
Falimentul face prăpăd în agricultura românească
Anul trecut, din cele 122 de cazuri de insolvență, 53% au fost la cererea companiei, iar restul la cererea creditorilor și a debitorilor prin lichidatori din dizolvare sau lichidare.
În plus față de cazurile de insolvență, anul acesta a adus falimentul a 57 de cultivatori dintr-un total de 4.302 dosare de insolvență la nivel național (1,3%), ceea ce înseamnă că agricultură a fost ceva mai afectată în acest an decât în 2024.
În 2024, 6.693 de firme au deschis procedura falimentului, dintre care 78 (1,1%) cu domeniul principal de activitate cultivarea cerealelor, oleaginoaselor și leguminoaselor.
De la izbucnirea războiului din Ucraina, fermierii români se confruntă cu numeroase presiuni ce au dus, în principal, la decapitalizarea firmelor lor. În aceste condiții, ei au fost nevoiți să facă față scumpirilor de inputurilor, concurenței neloiale din partea mărfurilor din Ucraina și prețurilor de valorificare a mărfii care a tot fluctuat. De remarcat că anul trecut, România a avut cele mai mici producții la cereale din ultimii zece ani, iar anul acesta, deși sunt producții record la unele culturi precum grâul, prețurile din piață sunt mult prea mici față de investiția în înființarea și protejarea culturilor.
Cererile de credit sunt respinse pe bandă rulantă
Potrivit unui sondaj BNR privind accesul la finanțare, una din cinci firme agricole a raportat că i-a fost respinsă cererea de credit. În același timp, Raportul asupra stabilității financiare din iunie 2025 arată că numărul companiilor agricole insuficient capitalizate este în creștere.
„Agricultura și industria agroalimentară din România se confruntă cu un deficit major de finanțare. Fermierii întâmpină dificultăți în accesarea creditelor bancare, subvențiile publice nu acoperă pe deplin nevoile de investiții, iar investițiile private rămân reduse. Aceste probleme au efecte de domino asupra întregului lanț agroalimentar – de la producția primară până la procesare și distribuție – afectând competitivitatea și securitatea alimentară a țării”, au transmis reprezentanți ai Clubului Fermierilor Români .














