Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 06-02-2026 14:01

Actualizat: 06-02-2026 14:03

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

De când a devenit primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu a avut parte numai de probleme. Edilul încearcă din răsputeri să salveze orașul, care se află practic în pragul falimentului. În cadrul unui interviu acordat recent, Ciucu a anunțat care este singura soluție pentru ca Bucureștiul să evite un colaps financiar.

Situația financiară a Capitalei este una extrem de precară, mai multe companii mari ale minicipalității find aproape de faliment. În aceste condiții, Ciprian Ciucu încearcă să salveze ce se mai poate, însă soluția nu se află doar în mâinile sale.

Într-un interviu recent, Ciprian Ciucu a avertizat că Bucureştiul intră în faliment dacă nu va avea în acest an un buget de minimum 5,5 miliarde de lei. Potrivit edilului, începând din 2023, Guvernele României au subfinanţat sistematic Primăria Capitalei, producându-i un deficit lunar de circa 200 de milioane de lei. În acest moment, deficitul acumulat a ajuns la 4 miliarde şi nu mai poate fi rostogolit.

Ciprian Ciucu se zbate să salveze Bucureștiul de la faliment

În aceste condiții, Ciucu susține că singura soluție este schimbarea metodei de finanţare pentru București, care să primească banii în baza unui calcul predictibil şi nu în urma negocierilor politice din coaliţiile de guvernare.

„În acest moment avem o problemă bugetară imensă. Nu mă plâng, vă zic adevărul! Una este să spui adevărul şi alta este să te plângi. În acest moment, Primăria Municipiului Bucureşti are o problemă de finanţare structurală imensă.

Sume importante care veneau din impozitul pe jocuri de noroc şi alte tipuri de impozite care nu mai vin la Bucureşti. Deci, un procent bun din banii care trebuiau să vină la primăriile de sector şi la Primăria Generală nu mai vin.

Doi: acel fond de solidaritate care ia din banii municipiilor şi redistribuie aceşti bani la comune şi la oraşe care nu se pot autofinanţa şi autosusţine. Deci au mai dispărut 14%! O parte din buget s-a mai dus şi la Consiliul Judeţean Ilfov prin decizii politice şi efectul acelor decizii din 2023 s-a simţit în 2024 şi 2025, iar acum, în 2026, dacă nu ai Lege a Bugetului aprobată, Legea Finanţelor spune că toate primăriile din ţară merg în fiecare lună şi primesc de la Guvern 1/12 din cât primeau în anii anteriori. Toate aceste scăderi ale bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti au făcut ca anul acesta, în ianuarie, să primim doar 317 milioane de lei”, a declarat Ciprian Ciucu, pentru News.ro.

(CITEȘTE ȘI: Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3)

Buget de bazar pentru capitala României

De asmenea, edilul a subliniat că Bucureștiul are în mpreent un buget de bazar, negociat politic. Din acest motiv, Nicușor Dan a organizat un referendum, pentru ca orașul să nu mai depindă de Guvern.

„De aceea a făcut Nicuşor Dan referendumul. Noi ţinem Bucureştiul pe un buget de bazar, de negociere politică. Ca oamenii să înţeleagă, primarul general are flexibilitate care tinde spre zero ca să facă un buget. De ce? Toţi banii noştri, ai Municipiului Bucureşti, sunt dependenţi de Guvern. Adică de negocierile din coaliţie şi din Parlament.

Ei vin din cotele pe impozitul pe venit şi din cotele defalcate de TVA. Sigur, pot veni şi din fonduri europene, pot veni şi din împrumuturi, dar mă refer la banii guvernamentali. Nu vin şi din taxe şi impozite locale. Toţi aceşti bani, în acest moment, se duc la sectoare. Chiar dacă ai creşte taxele şi impozitele locale, nu-mi propun să spun asta, că nu vreau să vă dau ştiri de genul acesta, chiar dacă ai veni cu o politică de fiscalitate, nu ai cum, pentru că nu ajung banii la tine, ajung la sectoare.”, a explicat edilul.

(NU RATA: Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri