Falimentul înfricoșător în industria auto tocmai a fost confirmat. Sute de oameni vor rămâne pe drumuri, în condițiile în care s-a decis ca toți angajații să fie dați afară. Este capăt de drum pentru uzina din Europa cu o istorie de peste o sută de ani.
Criza profundă ce a afectat în ultimii ani industria auto continuă să facă victime. Cea mai recentă este o companie cu o tradiție lungă, renumită în toate colțurile lumii. Până și cei din conducere au recunoscut eșecul răsunător.
Un producător renumit de accesorii auto, prezent pe piață încă din anul 1906, pune punct într-un mod deloc onorant secolului de tradiție în industrie.
Una dintre cele mai cunoscute fabrici din Germania a intrat oficial în faliment, după depunerea documentației necesare la instituțiile abilitate. Măsura a fost inevitabilă, după ce toate încercările de a salva compania nu au avut niciun succes.
Te-ar putea interesa și: Faliment pentru „frații” celor de la Kaufland. Firma care a ridicat unul dintre magazinele retailerului trece prin momente grele
Sute de locuri de muncă, desființate după falimentul din industria auto
Așadar, producătorul german de scaune auto Recaro Automotive (acronimul Reutter Carosserie-Werke) a intrat în insolvență. Reprezentanții companiei au dezvăluit că principalele motive ce au dus la această situație nedorită au fost creșterile bruște ale costurilor din ultimii ani de criză, precum și pierderea unui contract important.
Prezentă pe piață din 1906, compania Recaro Automotive GmbH este faimoasă în lume pentru scaunele auto de înaltă calitate create în special pentru autoturismele sport. Anterior falimentului, firma a încercat să se restructureze sub autogestionare. Din nefericire, nu a fost găsit niciun investitor care să dorească să continue producția.
Așadar, producția se va opri total înainte de finalul acestui an. 135 de angajați au fost deja disponibilizați, dar concedierile vor continua, toate locurile de muncă vor fi desființate.
Acest faliment înfricoșător în industria auto va avea efecte negative în mai multe domenii, în condițiile în care Recaro era furnizor de scaune și în aviație, transportul feroviar, era prezent chiar și în industria gamingului.
„Astăzi noi – forța de muncă, consiliul de întreprindere și eu – trebuie să ne dăm seama: nu a fost suficient. Conducerea nu a făcut îndeajuns, altfel situația actuală nu ar fi apărut”, a spus într-un interviu pentru WirtschaftsWoche directorul general IG-Metall de la Esslingen, Alessandro Lieb.
Te-ar putea interesa și: Moartea fulgerătoare a milionarului român care a falimentat o faimoasă bancă. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el



















