Un fermier român a făcut acuzații grave, susținând că are dovezi cu privire la importuri neconforme de roșii - un aliment pe care îl găsim în coșul de cumpărături al tuturor clienților magazinelor și supermarketurilor de la noi din țară, mai ales în timpul lunilor de vară.
Practică îngrijorătoare, sesizată înainte ca marfa să fie pusă la vânzare
Potrivit acestuia, în România ar urma să intre cantități uriașe de roșii turcești cu etichete false. Ar fi vorba de sute de tone aduse zilnic „direct cu lădiță cu etichetă de România”.
Roșiile turcești aduse astfel ar fi fost apoi prezentate cumpărătorilor ca fiind produse de la noi în țară. Situația a fost sesizată de Mihai Chesnoiu.
„Avem informații că urmează să intre în țară mai multe camioane, până la 10 camioane pe zi, direct cu lădiță cu etichetă de România. O să sesizăm lucrul acesta, începând de mâine o să fac niște sesizări, sper să urmeze calea și alți legumicultori”, a precizat Mihai Chesnoiu, legumicultor din județul Olt, potrivit AGRO TV.
Te-ar putea interesa și: Roșiile pe care le găsim, acum, în România, un real pericol! Ce s-a descoperit în urma analizelor
Roșiile turcești cu etichetă românească ar urma să intre în țară în această perioadă
Fermierul susține că are informații despre transporturile ilegale: date, ore, chiar și numerele mașinilor. Chesnoiu a adăugat că va face mai multe sesizări pentru a stopa falsul înainte ca marfa să ajungă pe rafturile centrelor comerciale.
„Avem informații despre când vor intra, ora la care vor intra cu aproximație, avem și numere de mașini, zile. Vor intra peste 200 de tone pe zi, roșie etichetată ca roșie românească, din Turcia”, a explicat fermieru, pentru sursa citată.
Nu ar fi prima oară când legume de import ajung să fie puse la vânzare cu etichetă românească. Practica a fost descrisă tot de Mihai Chesnoiu și în anul 2021.
Te-ar putea interesa și: Roșiile de Matca, o legumă de lux cu un preț piperat. Faimoasele produse sunt așteptate de toți românii să apară pe tarabele din piețe


















