Potrivit lui Bogdan Dragomir, Crystal North, noul complex rezidențial dezvoltat de familia oracolului de la Bălcești, are deja o rată de vânzare de 65%, chiar înainte de finalizare. Potrivit lui Dragomir, Crystal North este și un exemplu din punct de vedere al siguranței și tehnologiilor moderne care au fost folosite pentru construcția acestuia. Proiectul respectă normele și standardele internaționale în construcții, precum standardul Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur.
„Pentru că a fost un proiect ambițios, în care atenția acordată detaliilor a fost imensă, investiția în sine a fost una mare, de peste 15 de milioane de euro. Dar, în acest moment, ne putem lăuda cu faptul că fiecare apartament vine cu finisaje de lux, compartimentarea este una extrem de eficientă, iar fațada inspirată parcă de clădirile din Londra este, probabil, una dintre cele mai frumoase cel puțin din zona de nord a Bucureștiului, dacă nu din tot orașul”, spune Bogdan Dragomir
Vezi și: Apartamentele Dianei Șoșoacă, lidera SOS, aleasă în Parlamentul European. Cum arată declarația de avere a controversatei avocate
Care este costul unui apartament
Conform lui Bogdan Dragomir, în funcție de numărul de camere, prețurile pentru apartamente în complexul rezidențial Crystal North pornesc de la 100.000 de euro și pot ajunge până la 1.300.000 de euro pentru penthouse-urile care se bucură, inclusiv, de piscină pe terasa proprie și lift interior.
„Crystal North este proaspăt finalizat chiar în luna mai a acestui an și s-a vândut, deja, în proporție de 65%. Este un lucru care nouă ni se întâmplă des, acesta de a vinde peste 50% din apartamente înainte de finalizarea proiectului, pentru că foștii noștri clienți ne recomandă în piață sau revin chiar ei pentru a mai achiziționa încă un apartament. Ceea ce, desigur, ne bucură foarte mult și dorim să le mulțumim și cu această ocazie pentru încrederea pe care ne-o oferă de peste 20 de ani”, a transmis Bogdan Dragomir pentru Gândul
Citește și: Cartierul OZN pe care One United Properties îl ridică în București, pe malul lacului. Primele apartamente au fost deja construite de cunoscutul dezvoltator













