Familia din România cu 8 copii a ocupat o casă pe care a renovat-o din temelii. Proprietarii de drept ai clădirii au venit și i-au dat afară la scurt timp

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 27-02-2025 06:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ce destin amar pentru familie români din Franţa. Soţii şi cei 8 copii ai lor au ajuns să trăiască într-o casă abandonată din Poitiers-sud. Au renovat-o, iar locuinţa părăsită de peste 20 de ani a ajuns căminul lor.

Asta până într-o zi în care au apărut proprietarii de drept ai imobilului şi au dat familia afară.

S-au oferit să plătească chirie

Călin a ajuns în Franța în urmă cu 18 ani, a trăit și a lucrat la Paris timp de zece ani, apoi a ajuns lângă Poitiers. S-a angajat la spații verzi, însă a fost concediat.

"Am descoperit o casă într-o stare tristă, plină de praf și păianjeni uriași", a afirmat, partenera lui Călin, preluată de Libertatea. La începutul lunii februarie 2025, cuplul a propus să plătească chirie pentru a regulariza situația ocupării casei.

Proprietarii n-au fost de acord cu această idee şi au insistat la autorităţi ca românii să fie evacuaţi. În prezent, familia continuă să locuiască în casă, iar copiii merg la școală în Poitiers.

Citiţi şi: Locul de muncă de la Kaufland plătit cu 5.600 de lei, bani în mână. Retailerul care deține și lanțul de supermarketuri Lidl oferă salarii decente

Capul familiei a găsit un loc de muncă și familia beneficiază de ajutoare sociale.

Un sat din România este unic în lume

Micuța urbe de la poalele Munților Apuseni a devenit un adevărat loc de pelerinaj în ultimii ani. Rimetea este unul dintre cele mai vizitate sate din țara noastră, frumusețile locului atrăgând anual mii de turiști.

Turiștii care ajung în Rimetea sunt uimiți și fascinați de faptul că soarele răsare de două ori în aceeași, un fenomen foarte rar întâlnit în lume. Puțini știu, de fapt, povestea din spatele acestui spectacol natural unic.

Oficiul Național al Monumentelor Istorice a declarat localitatea Rimetea ca fiind zonă protejată din punct de vedere arhitectural și urban. Frumusețile satului transilvănean îi fascinează însă pe turiștii străini, care vin în număr tot mai mare în fiecare an.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri