Fapta care vă poate lăsa fără mii de lei! Este interzis să faceți asta

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 09-06-2024 19:07

Actualizat: 09-06-2024 19:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Mare atenție, români! În România este interzis să faceți asta! Poliția ia în serios această faptă și poate aplica amenzi de până la 4.000 de lei. Deja, astăzi, 9 iunie, ziua alegerilor locale și europarlamentare s-au aplicat mai multe sancțiuni.



Concret, cei care apelează 112 și fac farse la telefon sunt imediat amendați, iar suma nu este tocmai mică.



Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție,  se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității”.



Amendă până la 4.000 de lei dacă suni la Poliție și faci reclamații false


Astăzi, o persoană a fost sancționată cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a reclamat că membrii unei secții de vot din Clejani, județul Giurgiu, intră în mod repetat în cabina de vot cu alegătorii.

În urma verificărilor, s-a constatat că reclamația era falsă.
”În localitatea Clejani, o persoană a sunat la 112 susţinând că, la o secţie de votare, anumite persoane intră cu votanţii în cabina de vot, în mod frecvent. Din verificările efectuate de către poliţişti, a rezultat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, iar persoana respectivă a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 4.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului 112”, informează Poliţia judeţeană Giurgiu.

Citește și: Acuzații grave la adresa lui Sebastian Burduja. Candidatul PNL la primăria Capitalei, suspectat că a încălcat legea în timpul alegerilor

Nereguli în Bolintin Vale


Mai multe nereguli au fost semnalate la o secție de votare din orașul Bolintin Vale, satul Malu Spart. Aici s-a găsit  un buletin de vot pentru funcția de consilier județean care era deja ștampilat.

Cu toate acestea, procesul electoral în acea secție nu a fost întrerupt, așa cum era de așteptat.

Și în județul Giurgiu au fost  raportate 21 de incidente legate de procesul electoral, 16 dintre acestea nu au putut fi confirmate, în timp ce 3 sunt încă în curs de verificare.
Sute de incidente legate de procesul electoral


Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, până la ora 14, duminică, s-au raportat peste 312 incidente legate de procesul electoral la nivel național

Din acestea, 114 nu au fost confirmate, iar altele sunt încă în curs de verificare. În ceea ce privește sancțiunile, polițiștii au emis amenzi în valoare totală de peste 47.000 de lei.
”În întreaga ţară au fost semnalate 312 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 114 nu s-au confirmat, iar 56 sunt în curs de verificare.

Angajaţii MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale: 42 de amenzi în valoare de peste 47.000 de lei şi 45 de avertismente.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracţiuni”, a afirmat Monica Dajbog.

 

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri