Zilele acestea, Melania a ajuns cunoscută de o țară întreagă pentru că vrea să-și ia rechizite și haine, din banii strânși de ea. Are doar 11 ani, este din Arad și nu cere nimic de pomană, ci vinde gogoși făcute în casă, cu mama sa. Știe că în doar câteva zile începe școala și că educația „gratuită” costă enorm. Nu vrea să fie o povară funciară pentru părinți nevoia ei firească, o cheltuială în plus pe care nu toți și-o permit.
Micuța a pregătit 3 feluri de gogoși cu gem, ciocolată și zahăr, apoi și-a pus măsuța și scaunul la stradă. La vârsta la care alți copii stau pe telefoane și nu duc grija zilei de mâine, părinții au învățat-o că viața nu este ca în jocul de-a mama și de-a tata, simplă. Și-a pregătit șervețele, punguțe și dă dovadă de un profesionalism pe care nu îl au multe vânzătoare din patiserii.
De ce face acest gest? Statul român promite educație gratuită până la 12 ani, dar „uită” că elevii au nevoie și de haine, rechizite, pachet, nu doar „laptele și cornul” care promit să se transforme, de ani buni, într-o masă decentă. Ministerul Educației dă, o dată pe an, 500 de lei pentru copiii din mediile defavorizate. Problema este că banii ajung luni mai târziu, nu te poți baza pe ajutor. Totuși, cei care nu primesc nici măcar atât, ce fac? Cer de la părinți sau fac ca Melania, se zbat să facă rost de bani.
Povestea Melaniei, fata care strânge bani pentru rechizite, a ajuns cunoscută de o țară întreagă. O mulțime de oameni au felicitat-o
Un trecător care a văzut-o i-a pus povestea înduioșătoare pe rețelele de socializare. A făcut acest gest pentru că observase că este supărată, nu vânduse aproape nimic. Ajutorul pe care i l-a dat a făcut-o pe Melania să fie observată și lăudată de mii de români.

„Fetița din poză este Melania și are 11 ani, o fetiță simpatică ce vinde gogoși, iar cu bani vrea să își cumpere haine și rechizite pentru școală. Astăzi era destul de necăjită când am ajuns la ea nu a reușit să vândă mare lucru.
Gogoșile sunt de casă făcute de ea împreună cu mama ei. Găsiți 3 sortimente cu gem, ciocolată și zahăr.
O găsiți în fiecare zi în Arad, la intersecția dintre Strada Andrei Șaguna cu Strada Transilvaniei, acolo are o măsuță unde vinde gogoși”, a spus Catinean Vasile, pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Rechizitele școlare au ajuns un lux. Prețurile pentru produsele școlare au explodat în toată România


















