Federaţia Solidaritatea Sanitară a transmis, joi, printr-un comunicat de presă că datele unui studiu confirmă faptul că principala soluţie împotriva migraţiei profesioniştilor din sănătate o reprezintă creşterea veniturilor salariale.
Studiul „Situația personalului sanitar din România”, lansat de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung în colaborare cu Syndex România în data de 14.09.2022, avându-l ca autor pe Ștefan Guga, confirmă una dintre ipotezele care a stat la baza acțiunilor Federației „Solidaritatea Sanitară” din ultimul deceniu: principala soluție împotriva migrației profesioniștilor din sănătate o reprezintă creșterea veniturilor salariale.
Studiul indică cu claritate o corelație evidentă dintre creșterea veniturilor salariale (având ca punct de pornire anul 2016) și scăderea tendinței de migrație a profesioniștilor din sănătate din perioada imediat următoare. Această corelație poate fi interpretată în mod clar drept legătură cauzală.
Dată fiind legătura vizibilă dintre preocuparea pentru creșterea veniturilor reale ale lucrătorilor din sănătate și tendința de migrație, este evident că blocarea unora dintre drepturile salariale prevăzute de legea salarizării (acordarea salariilor de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații, raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale, plata orelor de gardă aferente CIM-ului suplimentar cu tariful orar aferent normei de bază), ivită pe fondul unei inflații accentuate, riscă să anuleze efectele inițiale ale creșterilor salariale asupra migrației, determinând o relansare a acesteia.
Federația „Solidaritatea Sanitară” avertizează în mod public guvernanții asupra costurilor sociale pe care le implică refuzul de a acorda drepturile salariale amintite, deficitul de profesioniști din sistemul public de sănătate pe care-l poate determina migrația unei părți relevante a acestora determinând o scădere semnificativă a capacității de a furniza servicii medicale de calitate tuturor pacienților.
Federația Solidaritatea Sanitară avertizează guvernanții: Migrația profesioniștilor este un risc real
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 15-09-2022 12:14
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



