În urmă cu câteva zile, frații Pavăl au reușit să dea o mare lovitură pe piața de retail. Compania controlată de cei doi afaceriști băcăuani a anunțat că va prelua afacerile Carrefour din țara noastră. Se pare că în spatele acestei tranzacții mamut se află cea care va prelua în viitor frâiele imperiului financiar al familiei Pavăl.
Frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman, vor cumpăra Carrefour România. Aceștia au intrat în negocieri exclusive cu retailerul francez, conform unui comunicat oficial al Pavăl Holding. Astfel, afaceriștii din Bacău vor prelua toate magazinele Carrefour din țara noastră, iar brandul va fi păstrat. Potrivit unui comunicat de presă al Carrefour remis joi dimineață, retailerul francez va vinde lanțul de magazine fraților Pavăl pentru suma de 823 de milioane de euro.
Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.
„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025. Paval Holding este vehiculul de investiţii al familiei Paval, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.
Femeia care a supervizat preluarea Carrefour România de către frații Pavăl
Karina Pavăl este arhitectul noilor achiziții ale familiei de afaceriști din Bacău. Aceasta a condus negocierile pentru pachetul de 30% din Farmacia Tei/Bebe Tei și a supervizat tranzacția istorică prin care Pavăl Holding a preluat magazinele Carrefour.
„Această tranzacţie marchează un pas strategic important pentru Pavăl Holding şi reflectă încrederea noastră în potenţialul pe termen lung al pieţei din România”, a declarat Karina Pavăl.
În ciuda faptului că are doar de ani, Karina Pavăl s-a impus deja ca un jucător strategic în economia românească. Fiica lui Dragoș Pavăl, cofondatorul gigantului Dedeman, a demonstrat deja că deține viziunea necesară pentru a gestiona tranzacții complexe.
Karina Pavăl a studiat la Queen Mary University of London și University of Cambridge, unde a obținut un master în finanțe și real estate. După finalizarea studiilor, ea s-a întors în țară pentru a contribui la dezvoltarea afacerilor familiei.
Achiziția surprinzătoare făcută anul trecut
Frații Pavăl au făcut mai multe achiziții spectaculoase în ultimii ani. Printre acestea se numără și cumpărarea unei arene de curling din Elveția, pe care au plătit peste 4 milioane de euro. Planul celor doi este însă de a demola arena, locul acesteia urmând a fi luat de o nouă construcție.
Pavăl Holding, deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl, împreună cu Apex Alliance, au cumpărat și o arenă de curling din localitate Films, Eleveția, acolo unde au cumpărat și hotelul Waldhaus Flims Wellness Resort & Spa. În prezent, complexul hotelier cumpărat în toamna lui 2024 este închis și se află în proces de renovare și își așteaptă clienții în următorul sezon de iarnă.
Achiziția acestei arene este esențială pentru profitabilitatea hotelului, iar companiile au în plan demolarea acesteia și construcția de noi spații de cazare. Arena a fost cumpărată de la municipalitate cu 4 milioane de franci elvețieni și poate fi demolată după 2027, potrivit contractului de vânzare-cumpărare.


















