În satele din sudul Olteniei circulă o legendă rar spusă în afara comunităților locale. Este povestea unei femei cunoscute sub numele de Doamna Albă, o apariție despre care oamenii spun că nu îmbătrânea și nu lăsa urme.
O prezență care apărea înainte ca lucrurile să se rupă
În sudul Olteniei, în satele vechi de câmpie și de luncă, există o legendă care nu este spusă ușor. Nu pentru că ar fi spectaculoasă sau înfricoșătoare, ci pentru că oamenii care o cunosc spun același lucru: nu aduce bine să vorbești mult despre ea.
Este cunoscută sub numele de Doamna Albă și, spre deosebire de alte apariții din folclorul românesc, nu este o stafie clasică, nu sperie copiii și nu bântuie locuri părăsite. Ea apare printre oameni, pe drumuri, la fântâni, la marginea satelor, întotdeauna înainte ca o nenorocire să se întâmple.
Legenda nu vorbește despre o singură apariție, ci despre zeci, poate sute, întinse pe mai bine de un secol.
Cum era descrisă Doamna Albă de cei care au văzut-o
Descrierile sunt surprinzător de constante, indiferent de sat sau perioadă. Femeia purta întotdeauna haine albe, simple, fără podoabe. Nu părea nici bătrână, nici tânără. Avea un chip liniștit, uneori trist, dar niciodată agresiv.
Cei care au vorbit cu ea spun că nu ridica vocea și nu stătea mult. Uneori întreba unde este drumul spre satul următor. Alteori cerea apă. După câteva minute, pleca, iar oamenii nu o mai vedeau.
Un detaliu revine obsesiv în mărturiile orale: nu lăsa urme. Nici pe noroi, nici pe praf, nici pe zăpadă.
De ce oamenii își aminteau de ea abia după tragedie
În aproape toate variantele legendei, Doamna Albă nu este recunoscută ca semn în momentul apariției. Oamenii își amintesc de ea abia după ce nenorocirea se produce.
Incendii care au mistuit gospodării întregi. Epidemii care au golit sate. Inundații care au rupt diguri. Mobilizări pentru război, din care mulți nu s-au mai întors.
Abia atunci cineva spunea: „Și o femeie în alb a fost aici, cu câteva zile înainte”.
Legenda spune că Doamna Albă nu putea opri nimic. Rolul ei nu era să salveze, ci să anunțe.
Originea poveștii și femeia care ar fi fost „legată de drum”
Există mai multe variante despre cine a fost, la origine, Doamna Albă. Cea mai răspândită vorbește despre o tânără rămasă singură după un incendiu care i-a ucis familia. Satul ar fi refuzat-o, considerând-o „necurată”, iar ea ar fi murit pe drum, fără să fie îngropată creștinește.
Alte variante spun că nu a murit, ci a fost condamnată să meargă din sat în sat, fără odihnă, până când oamenii vor învăța să se pregătească pentru ce urmează.
În folclorul vechi oltenesc există ideea „omului legat de drum”, o ființă care nu aparține nici unei lumi complet.
De ce legenda a fost ținută departe de biserică și de școală
Spre deosebire de alte legende, Doamna Albă nu apare în culegeri clasice de folclor popular. Nu este predată, nu este scrisă în cărți vechi de povești. A fost transmisă exclusiv oral.
Preoții evitau subiectul. Nu pentru că ar fi negat existența ei, ci pentru că legenda nu se încadra clar într-un sistem religios. Doamna Albă nu pedepsește, nu răzbună, nu judecă. Doar apare.
După 1945, astfel de povești au început să dispară din spațiul public. Oamenii au fost încurajați să le uite. Superstiția nu avea loc într-o lume „nouă”.
De ce oamenii încă o pomenesc, dar nu o caută
Chiar și astăzi, în anumite sate din Dolj și Olt, dacă întrebi discret despre Doamna Albă, vei primi un răspuns scurt. „A fost”. Sau „a mai apărut”.
Nimeni nu încearcă să o caute. Nimeni nu organizează priveghiuri sau ritualuri. Oamenii doar notează, în tăcere, că a fost văzută.
Legenda spune că, dacă încerci să o urmezi sau să o oprești, nenorocirea se abate mai repede.
