În ultimii ani, cititul a devenit o activitate tot mai puțin populară printre români. Acest fenomen îngrijorător este demonstrat și de ultimele date publicate de Eurostat. Astfel, în clasamentul țărilor din Uniunea Europeană, țara noastră ocupă ultimul loc în privința numărului celor care citesc cărți.
Cum trăim în era tehnologiei, lectura a devenit o activitate tabu pentru foarte mulți dintre români. În ciuda faptului că prin cititul de cărți fiecare dintre noi își poate îmbogăți cunoștințele dar și capacitatea intelectuală, tot mai puțini români preferă acest lucru.
Locul rușinos pe care-l ocupă România la capitolul lectură
Datele statistice oferă cifre îngrijorătoare referitoare la acest fenomen tot mai des întâlnit în țara noastră. Astfel, potrivit ultimelor date publicate de Eurostat, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea persoanelor care au citit cărți în anul 2022.
Mai exact, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), țara noastră a înregistrat o pondere de doar 29,5%, în timp ce în Cipru s-a înregistrat o pondere de 33,1%. Nici Italia nu stă foarte bine la acest capitol, având o pondere a persoanelor care au citit cărți în 2002 de doar 35,4%.
Conform statisticilor UE referitoare la venit şi la condiţiile de viaţă, în anul 2022, 52,8% din populația Uniunii Europene, care avea 16 ani sau mai mult, a raportat că a citit cărţi în ultimele 12 luni de dinaintea efectuării studiului.
În 2022, dintre statele membre ale Uniunii Europene, cea mai mare pondere a persoanelor care au citit cărţi se înregistra în Luxemburg (75,2%). Pe locul doi se află Danemarca, cu o pondere de 72,1%, fiind urmată de Estonia cu o pondere de 70,7%.
Tinerii citesc cel mai mult
Potrivit datelor Eurostat, cei cu vârsta cuprinsă între 16-29 de ani au citit mai mult (60,1%) decât cei cu vârsta cuprinsă între 30-54 de ani (53,5%). Persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani au avut o pondere de 52,6%, în timp ce persoanele de 65 de ani sau mai mult au avut o pondere de 47,2%.
Totodată, datele arată faptul că mai multe femei din Uniunea Europeană citesc cărţi (60,5%) decât bărbaţii (44,5%). Aceeași tendință a fost observată și în cazul numărului de cărți citite: 28,8% din femei şi 24,8% din bărbaţi citeau mai puţin de cinci cărţi, 14,3% din femei şi 9,8% din bărbaţi citeau 5-9 cărţi, în timp ce 17,4% dintre femei şi 9,9% dintre bărbaţi citeau 10 sau mai multe.


















