Multe țări din Europa au început să resimtă din plin efectele migrației masive din ultimii ani. În aceste condiții, unele state au reintrodus controlul la frontiere, invocând fluxul tot mai mare de imigranți. Potrivit experților, acest fenomen se va resimți în curând și în țările din estul bătrânului continent, printre acestea numărându-se și România.
Migrația a devenit o problemă pentru unele state europene. Astfel, mai multe țări au reintrodus controlul la frontiere, principalul motiv fiind numărul uriaș de imigranți ilegali.
În plus, Comisia Europeană a anunțat recent că va propune noi legi pentru combaterea migrației ilegale, prin care să faciliteze expulzarea imigranților. Această decizie vine după ce timp de zeci de ani, statele UE au avut o politică permisivă față de migrație. În tot acest timp, pe bătrânul continent au fost aduși zeci de milioane de străini. Din diverse motive, foarte mulți dintre aceștia nu au putut fi integrați în societățile occidentale. În acest context, mulți experți au atras atenția asupra unor aspecte cu impact direct asupra securității statelor europene.
Astfel, în prezent s-a ajuns la situația în care nu doar că asiaticii și africanii sunt tot mai greu acceptați în statele UE, ci se iau în calcul măsuri radicale pentru stopare migrației ilegale. În acest context, mai multe state importante, precum Germania și Franța, au reintrodus controlul la frontiere. Decizia a produs însă nemulțumirea unora care susțin că încalcă principiile de bază ce stau la baza funcționării Spațiului Schengen.
Fenomenul ia amploare tot mai mare și în România
În ciuda faptului că în România și în alte țări din estul Europei nu există momentan îngrijorări pe marginea migrației, pe termen mediu și lung acest lucru va fi inevitabil. Chiar dacă mult mai târziu decât țările din vest, statele est-europene încep să resimtă nevoia importului de forță de muncă externă. Pe fondul crizei demografice tot mai acute, dar și a îmbătrânirii populației cu care se confruntă mai multe țări din această zonă, inclusiv România, lipsa forței de muncă și nevoile economiei au făcut ca numărul muncitorilor străini să crească tot mai mult și în țara noastră. În acest context, experții susțin că România se va confrunta pe viitor cu același gen de probleme ca și statele din vestul Europei în privința migrației.
„Fără muncitorii din străinătate nu s-ar fi putut redeschide economiile țărilor vestice. Acum situația se extinde la țări ca Polonia, Ungaria, Bulgaria și România unde apare deficit al forței de muncă și nevoia de a aduce muncitori străini pentru a compensa pentru lipsa cetățenilor care lucrează în străinătate”, a declarat Ruxandra Paul, cercetător la Amherst College și la Universitatea Harvard.



















