Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat un ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”. Inițiativa vine după ce premierul Marcel Ciolacu a solicitat ca producătorii și retailerii să semnalizeze pe ambalaje și la raft dacă gramajele produselor au fost reduse.
„Producătorii să fie obligați să semnalizeze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații,” a declarat Ciolacu, citat de agenția Mediafax.
Citește și: Angajații din România cărora le vor fi mărite salariile chiar de săptămâna viitoare amenință cu greva. Premierul Marcel Ciolacu a cedat în fața presiunilor lucrătorilor
ANPC a publicat proiectul de ordin
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat, miercuri, că a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul propriu, www.anpc.ro, un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, pentru o mai bună informare a consumatorilor.
”Proiectul de act normativ stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ. Informarea va fi făcută în acelaşi câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă şi cu aceeaşi dimensiune şi se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: «pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată» sau «vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil», prin intermediul unui poster/afiş”, au precizat reprezentanţii ANPC.
Citește și: ANAF introduce o nouă taxă, de la 1 iulie 2024. Prețul alimentelor ar putea crește simțitor după noua formă de impozitare din piețe
ANPC acţionează pentru protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor
Preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca spune că ANPC va acționa pentru protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor. Mai mult, acesta recomandă românilor să citească cu atenție etichetele produselor.
”Am decis punerea în transparenţă a acestui ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acţionează pentru protejarea drepturilor şi intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de «Shrinkflation», care reprezintă micşorarea cantităţii produselor şi vânzarea acestora la acealaşi preţ. Având în vedere această situaţie, recomandăm consumatorilor citirea cu atenţie a etichetelor, mai ales a cantităţii produsului, precum şi a preţului pe unitatea de referinţă a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoştinţă de cauză”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca
Prezentul ordin va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.


















