Fenomenul tacit care plasează România pe primul loc în Europa. Angajatorii resimt din greu această criză majoră ce amenință piața muncii din țara noastră

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 13-12-2024 12:30

Actualizat: 13-12-2024 12:36

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În ultimele trei decenii, tot mai mulți români au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Potrivit unui studiu efectuat de BNR, la nivelul Uniunii Europene, România este țara cu cel mai mare număr de persoane care locuiesc în alte state. În aceste condiții, piața muncii din țara noastră se află în fața unei crize fără precedent.

După Revoluția din 1989 și până în prezent, peste 4 milioane de români au ales să se stabilească în străinătate. Se remarcă însă Italia, care a devenit patrie pentru cei mai mulți dintre compatrioți. Potrivit datelor statistice, nu mai puțin de 80% dintre românii care au ales să muncească în această țară au vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, adică forţa de muncă activă. În plus, anual, zeci de mii de români se mută în alte ţări europene, jumătate dintre ei având vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Fenomenul care macină România tot mai mult

Un studiu realizat recent de Banca Națională a României (BNR) a scos la iveală faptul că la nivelul Uniunii Europene, România este țara cu cel mai mare număr de persoane care locuiesc în alte state. Principalele motive care îi fac pe români să plece în străinătate sunt salariile mai mari, dar şi posibilitatea de a avansa şi de a se dezvolta profesional. Acest fenomen a dus la o lipsă acută de personal în țara noastră, care este accentuată şi de lipsa competentelor digitale. Potrivit unui studiu, România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește competențele digitale de bază.

„România este statul membru UE cu cel mai mare număr de persoane care locuiesc în alte țări UE (aproximativ 3,2 milioane, dintre care 34% în Italia), 76% dintre emigranți reprezentând forță de muncă activă (15-64 ani). În acest context, recrutarea de forță de muncă adecvat pregătită reprezintă una dintre cele mai presante probleme pentru firmele autohtone, 4 din 5 angajatori raportând dificultate în găsirea de personal calificat”, arată studiul realizat de BNR.

(VEZI ȘI: Bonus de 1500 de lei de la stat pentru copiii din România de anul viitor. Banii de pe vouchere vor putea fi cheltuiți doar pe teritoriul țării noastre)

O criză majoră de personal amenință piața muncii

În aceste condiții, piața muncii din țara noastră se confruntă cu o criză acută de personal, sectoarele cele mai afectate fiind HoReCa, reciclare, agricultură și construcții. Angajatorii din aceste domenii întâmpină reale probleme în găsirea de personal, indiferent de pachetele salariale atractive pe care le oferă. Nici pentru companiile de recrutare situația nu este deloc ușoară, în contextul tot mai complicat din ultima vreme.

„După opt ani de activitate în care am trecut prin pandemie, schimbări legislative abrupte, lovituri de stat în Sri Lanka, catastrofe naturale în Nepal și blocaje diplomatice, pot spune că ne-am obișnuit cu imprevizibilul. Totuși, ceea ce continuă să mă surprindă este faptul că românii nu revin acasă, deși piața muncii din România a crescut, iar salariile sunt, în unele industrii, competitive cu cele din Europa.

Deși este clar că există explicații politice și sociologice, continuă să mă frapeze procentul mare de oameni care continuă să plece din România”, a declarat pentru Termene.ro ro Melania Pop, Business Development Manager International Work Finder (IWF), companie care recrutează muncitori din Asia.

(NU RATA: Românii care primesc 10.000 de lei de la stat în perioada următoare. Ce acte sunt necesare şi unde se depun?)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri