Festivalul „Beach, Please”, motiv de gâlceavă în familia milionarului Dan Șucu. Soția omului de afaceri a criticat dur evenimentul muzical sponsorizat de acesta

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 14-07-2025 16:39

Actualizat: 14-07-2025 16:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

În perioada 9 -13 iulie, în stațiunea Costinești a avut loc unul dintre cele mai cunoscute și apreciate festivaluri de muzică din țara noastră „Beach, Please”. În ciuda faptului că mii de tineri din toate colțurile țării au fost extrem de încântați de acest eveniment, el nu este apreciat de toată lumea. Printre cei care au criticat festivalul se numără și Diana Șucu, care a transmis un mesaj dur prin intermediul rețelelor de socializare.

Festivalul de muzică „Beach, Please” s-a desfășurat la Costinești în perioada 9-13 iulie. Ca și la edițiile precedente, evenimentul a atras mii ide tineri din întreaga țară.

Apreciat pentru diversitate și catalogat ca fiind imaginea României în ochii Europei, festivalul „Beach, Please” a născut încă de la prima ediție nenumărate controverse. Astfel, festivalul a avut parte de tot mai multe critici. Mulți s-au arătat revoltați de limbajul și comportamentul participanților la eveniment dar și al artiștilor care au urcat pe scenă.

Diana Șucu, mesaj dur după festivalul „Beach, Please”

Printre cei care au criticat festivalul de la Costinești se numără și Diana Șucu, soția omului de afaceri Dan Șucu. Acesta a postat pe rețelele de socializare un mesaj dur prin care a dorit să tragă un semnal de alarmă în privința viitorului țării noastre, care va ajunge pe mâna tinerilor care în prezent frecventează astfel de evenimente. Mai mult, aceasta chiar a calificat festivalul ca fiind un exemplu de decădere, nu de libertate.

„Tinerii ăștia vor conduce România. În curând vor vota. Ce vedem la Beach, Please nu e libertate, e decădere totală. Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceaușescu!”, a fost mesajul postat de către soția lui Dan Șucu, pe contul de Instagram.

La scurt timp însă, Diana Șucu a șters postarea. De remarcat faptul că festivalul „Beach, Please” a avut printre sponsori compania Mobexpert, cea mai cunoscută și de succes afacere a lui Dan Șucu.

(CITEȘTE ȘI: Horea Sas, românul care a cucerit Italia cu glumele sale. Povestea compatriotului care a devenit cunoscut cu ajutorul umorului inspirat din propriile experiențe)

Numele fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu, scandat la festival

Zilele trecute, un grup de tineri prezenți la festivalul „Beach, Please” au scandat în cor numele fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu în momentul în care l-au văzut pe Andrei Șelaru (Selly), organizatorul evenimentului muzical de la Costinești. De remarcat că acesta este adesea numit pe rețelele de socializare „Dictatorul” sau „Ceaușescu” de către comunitatea sa de urmăritori.

Incidentul, aparent inofensiv, a intrat însă în atenția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICMER), care a ținut să transmită un avertisment în acest sens.

„Zilele acestea, la Festivalul "Beach, Please", dedicat exclusiv adolescenților din România, s-a scandat la unison, într-un anumit moment, „Ceaușescu, Ceaușescu!”, un gest profund îngrijorător, ce reflectă cât de mult s-a răspândit în societate cultul dictatorului Ceaușescu, fie și într-o formă aparent inocentă, dar care e o expresie a banalizării răului într-o societate care nu și-a asumat, altfel decât formal și abstract, trecutul totalitar. Acest comportament arată clar cât de mult a fost răspândită și perpetuată o memorie falsă, iar responsabilitatea pentru această situație revine celor care au ales să ascundă sau să nege adevărul istoric.

Voi nu sunteți responsabili pentru această situație. Responsabilitatea aparține celor care au permis politica de distrugere a memoriei societale, celor care au omis deliberat să cultive și să transmită adevărul despre ororile comunismului românesc.

Vă îndemnăm să vă informați, să aflați adevărul și să învățați din istorie. Numai prin cunoaștere putem preveni repetarea tragediilor trecutului. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să construim o Românie care nu uită, ci învață din greșelile trecutului, pentru a nu le repeta niciodată.”, a transmis IICMER, într-o postare pe Facebook.

(VEZI ȘI: Apartamentele fantomă, noua înșelătorie de pe litoralul românesc. Turiștii care aleg să-și petreacă vacanța la malul Mării Negre trebuie să fie foarte atenți la aceste capcane)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri