Duminică, 8 februarie 2026, s-a consumat o nouă finală a celei mai puternice ligi de fotbal american - Super Bowl LX. National Football League (NFL) se împarte în două conferințe, NFC și AFC, fiecare a câte 16 echipe. Formațiile sunt grupate in divizii de câte patru.
Seattle Seahawks, cea mai tare echipă din NFC, a dat piept cu New England Patriots, câștigătoarea finalei AFC, în Santa Clara, California, pe stadionul celor de la San Francisco 49ers. Seahawks s-au impus fără emoții, scor 29-13, la capătul unui duel în care New England a suferit foarte mult din punct de vedere ofensiv, în timp ce defensiva lui Mike Vrabel a rezistat, însă fără ca acest lucru să fie suficient pentru cucerirea unui nou trofeu Lombardi.
Sute de milioane de oameni au urmărit meciul și show-ul lui Bad Bunny în fața micilor ecrane. Pe lângă spectacolul de pe gazon, pe lângă momentul cântărețului din Puerto Rico, un alt episod a captat atenția publicului, în special pe cea a oamenilor prezenți în tribune.
A sărit pe gazon și a fost pus la pământ de unul dintre cei care au dat totul pentru New England Patriots în Super Bowl LX
Concret, un fan aflat pe stadion a ales să pătrundă pe suprafața de joc, filmând întregul moment. Gestul lui a apărut în spațiul online, după cum era de așteptat să se întâmple.
Bărbatul a alergat din terenul de țintă al lui Seattle, fugărit de oficiali și de stewarzi. Ajuns în apropiere de end zone-ul lui New England, el a fost placat de jucătorul cu tricoul #18 din tabăra lui Mike Vrabel, Kyle Williams. Acesta evoluează pe postul de wide receiver.
Sursă foto: captură ecran foxnews.com
Voia bună nu a lipsit din peisaj. Individul râdea în momentul în care era alergat. Atunci când a fost prins, a strigat: „M-ați prins, sunt chiar aici. M-ați prins!”, semn că mișcările la care a fost supus erau destul de dureroase.
Clipul video postat pe YouTube a adunat 239.000 de aprecieri și peste 4.300 de comentarii. Un internaut a făcut o glumă în acest context, dându-le o „palmă” celor de la New England Patrios: „Fratele nostru a adunat mai mulți yarzi decât a adunat New England în 60 de minute”.
Atacul lui Donald Trump
Super Bowl LX nu a fost doar cea mai înaltă scenă a fotbalului american, ci și evenimentul care a generat un atac din partea președintelui SUA. Donald Trump a boicotat și criticat vehement spectacolul de la pauză susținut de superstarul Bad Bunny.
După urcarea cântărețului pe scenă, șeful de la Casa Albă a reacționat în mediul online. „Spectacolul de la pauză este absolut teribil, unul dintre cele mai proaste din istorie", a scris președintele. „Nimeni nu înțelege un cuvânt din ce spune acest tip. Este o palmă peste fața țării noastre", a adăugat Trump.
Critica lui a vizat direct caracterul multicultural al evenimentului, care a inclus invitați precum Lady Gaga și Ricky Martin.
„All-American Halftime Show” alternativ
În timp ce milioane de americani urmăreau show-ul oficial, organizația conservatoare Turning Point USA a pus în scenă un „All-American Halftime Show” alternativ, transmis pe YouTube. Evenimentul l-a avut cap de afiș pe Kid Rock, un susținător vocal al lui Trump.
Totuși, Variety a descris acest contra-eveniment ca fiind „un grift plictisitor”, criticând performanța lui Kid Rock drept un „lip-sync făcut pe jumătate”. Mesajul transmis a fost clar politic: „Poartă misiunea. Trimite text pentru merch oficial".
Super Bowl 2026 va rămâne în istorie nu doar pentru victoria echipei Seattle Seahawks, ci ca momentul în care războiul cultural din America a invadat terenul de fotbal.


















