Fina fostului premier al României, Victor Ponta, va conduce o importantă direcție. Aceasta prins o super-funcție, care îi va asigura un venit lunar impresionant.
Fost secretar de stat și fost director al Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Ioana Cazacu va conduce una dintre cele mai importante Direcții din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, anunța profit.ro, în luna decembrie.
Cazacu a fost numită la șefia Direcției Relații cu Publicul, Petiții și Educație Financiară din cadrul ASF. Aceasta primește aproximativ 30.000 de lei pe lună.
Sursa citată scrie că mutarea a fost susținută de prim-vicepreședintele Ovidiu Wlassopol, fostul soț al Liei Olguța Vasilescu, ministrul Muncii.
Vezi și LOVITURĂ de TEATRU! Guvernul Dăncilă s-a răzgândit! De ce OBLIGAȚIE au SCĂPAT firmele cu peste 50 de salariați
Radu Banciu îl ‘distruge’ pe Darius Vâlcov: ”Era un slujbaș al statului, un funcționar public care…”
Atenție! Ce trebuie să știe românii care au lucrat cel puțin trei ani în statele Uniunii Europene
Fina lui Ponta a prins o MEGA-funcție! Ce salariu impresionant are
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



