Potrivit unnui comunicat transmis de Pentagon, Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea unor sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată şi a echipamentelor aferente către Finlanda, contractul fiind estimat la 535 de milioane de dolari.
Contractorul principal va fi Lockheed Martin Corp, a precizat Pentagonul.
"Finlanda intenţionează să folosească aceste produse şi servicii de apărare pentru a-şi creşte stocul naţional, întărind capacităţile de apărare terestră şi aeriană pe flancul nordic al Europei", se arată în comunicat.
"Un stoc naţional crescut este esenţial pentru apărarea şi capacitatea de descurajare ale Finlandei ca urmare a situaţiei de securitate deteriorate din Europa", transmite AGERPRES
Finlanda se întărește în fața Rusiei! Sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată, din SUA, în valoare de peste 500 milioane de dolari
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

29 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



