Firicel are probleme serioase! Ce a fost forțat să facă actorul

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 04-10-2018 10:31

Actualizat: 04-10-2018 08:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Celebrul actor din Las Fierbinți are probleme serioase. Firicel continuă războiul cu 
CREDIDAM. Acesta se pare că ar fi fost exclus în rmă cu trei ani, nu acum, așa cum s-a scris în presă. 


Cuzin Toma se află în plin război cu societatea. Cele două părți se judecă pentru niște bani pe care CREDIDAM îi colectează pe nedrept din moment ce actorul a fost dat afară.

„Eu nu mai sunt membru CREDIDAM de trei ani. Este vorba despre procesul legat de excluderea mea, care nu s-a judecat pe fond, s-a judecat dacă se acceptă sau nu contestația și nu s-a acceptat, pentru că am depășit termenul de 15 zile, după spusele CREDIDAM. Până una-alta, chiar dacă nu mai sunt membru, tot ei îmi colectează banii, ca și până acum, fără să-mi explice conform cărei formule de calcul au împărțit sumele. Chiar dacă sunt dat afară, am obligația de a merge la sediul lor și de a depune repertoriul! Întrebarea este: dacă nu mai sunt membru, de ce îmi colectează tot ei banii? Și de ce nu vrea CREDIDAM să dea actele pentru expertiză contabilă? De doi ani o blochează”, a declarat Cuzin Toma pentru
libertatea.


CREDIDAM este organismul care, din 1996 încoace, colectează și apoi le repartizează artiștilor banii proveniți din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile de radio și TV, de la operatorii de cablu, cinematografe, restaurante, hoteluri, baruri, discoteci și organizatori de evenimente artistice.

Artistul susține că sumele pe care le primea nu erau cele corecte, iar asociația a refuzat să-i explice mecanismul de calcul al remunerațiilor artistice.

Actorul nu a fost singurul care a dat în judecată CREDIDAM. Și Adrian Văncică a făcut la fel.

„Cam toată lumea se ferește să vorbească de hoțiile de acolo. (…) E trist că nu știu ce bani mi se cuvin. E trist că nu pot ști care este formula de calcul. E trist că artiștii muncesc, dar mulți nu au cu ce plăti întreținerea. E trist că atunci când întrebi de formula de calcul ești dat afară… Credidam nu poate da artiști afară, căci își pierde domeniul de activitate, dar uite că o face, fără să fie întrebat nimeni de nimic. (…) Cum e posibil ca pentru orice vrei să afli legat de banii tăi trebuie să-i dai în judecată? Nu mă voi opri până nu aflu care este dreptul ce mi se cuvine”, declara Cuzin Toma anul trecut.

Ce spune organismul?

CREDIDAM susține că Toma a fost exclus din cauza comportamentului violent și a agresiunilor verbale și că asociația încă îi colectează sumele ce i se cuvin din drepturi de autor pentru că o forțează legea.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele:

  1. Domnul Cuzin TOMA a fost exclus din asociația CREDIDAM pentru comportament violent, repetat, și agresiuni verbale, incompatibile cu Statutul și calitatea de membru CREDIDAM. Decizia Consiliului Director CREDIDAM a fost contestată în instanța de judecată de Cuzin Toma. În ambele dosare, instanța i-a respins acțiunea, astfel că Decizia Consiliului Director CREDIDAM a rămas definitivă.

  2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular de drepturi nu este asociat la nici un organism de gestiune colectivă, competența de colectare revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. În consecință, pentru sursele de gestiune colectivă obligatorie (ex: retransmitere prin cablu, comunicare publică etc.), CREDIDAM colectează și pentru Cuzin Toma, prin efectul legii.


În cazul prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, CREDIDAM poate colecta doar pentru titularii de drepturi care au acordat mandat organsimului de gestiune colectivă. Această categorie de titulari de drepturi trebuie să declare prestațiile artistice din domeniul audiovizual în intervalul de 6 luni dintre repartiții, altfel se consideră că au optat pentru gestiunea individuală.


  1. În ceea ce privește documentele necesare pentru eventualele expertize contabile dispuse în cadrul litigiilor cu artiștii interpreți, precizăm că acestea sunt puse la dispoziția experților contabili conform solicitărilor instanțelor de judecată, în acord cu prevederile Standardului Profesional nr. 35/2000 privind Expertizele contabile elaborat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat și actualizat, și ale Regulamentului 2016679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.”, a transmis societatea pentru sursa citată


Vezi și Inedit! Cine este și ce avere are cel care i-ar putea lua locul ministrului Tudorel Toader

Lovitură din partea lui Tudor Chirilă! Ce au pățit șefii acestui post de televiziune


CULISE Sindicatele au bătut palma cu Guvernul! O nouă mare înțelegere privitoare la salarii va fi semnată! Sute de mii de oameni sunt vizați

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri