Fiscul a băgat spaima în români! ANAF a încasat venituri bugetare, în primele 5 luni din 2024, în valoare de peste 175 miliarde de lei

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 14-06-2024 12:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță printr-un comunicat de presă că a colectat, în primele cinci luni ale anului, venituri bugetare nete în sumă de 175,19 miliarde de lei, în creștere nominală cu 117,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.


 


ANAF arată că în primele cinci luni ale anului 2024 s-au colectat venituri bugetare nete în sumă 175,19 miliarde de lei, ceea ce reprezintă: creștere de 117,8% (indice nominal), în sume absolute cu 26,52 miliarde de lei mai mult decât în perioada similară din anul 2023 (148,67 miliarde de lei), în condițiile unor rambursări de TVA cu 0,6 miliarde de lei peste rambursările din primele cinci luni ale anului precedent; un grad de realizare de 101,2% a programului de încasări venituri bugetare, respectiv un plus de 2,09 miliarde de lei față de programul comunicat de Ministerul Finanțelor (173,1 miliarde de lei).

"Referitor la activitatea de colectare a veniturilor bugetare realizată de ANAF în prima parte a acestui an trebuie precizat că cele mai importante creşteri în colectarea veniturilor bugetare s-au consemnat la categoriile de impozite, taxe şi contribuţii ce au intrat sub incidenţa recentelor modificări legislative, respectiv: contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 6,89 miliarde de lei (137,5%); contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 5,85 miliarde de lei (114,6%); taxa pe valoarea adăugată, plus de 5,78 miliarde de lei (creştere de 116,4%); impozit pe profit, plus de 2,75 miliarde de lei ( creştere de 137,7%); impozitul pe venit, plus de 3,4 miliarde de lei (creştere de 119,4%). De asemenea, amintim faptul că, în perioada analizată, valoarea obligaţiilor fiscale declarate a crescut la 116,36% (plus de 26,57 miliarde de lei)", se arată în comunicat.

Citește și: ANAF nu mai „scapă” nimic din vizor! Bunuri în valoare de 4,4 milioane de lei, confiscate de Fisc direct la vamă


Unde s-au înregistrat cele mai importante creșteri


ANAF menționează că, în luna mai, valoarea veniturilor bugetare nete colectate a fost în sumă de 35,97 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 122,1% - indice nominal, respectiv în sume absolute cu 6,52 miliarde de lei față de mai 2023 și un grad de realizare de 100,4% a programului de încasări venituri bugetare, respectiv un plus de 0,13 miliarde de lei față de programul comunicat de Ministerul Finanțelor (35,84 miliarde de lei).

Cele mai importante creșteri în colectarea veniturilor bugetare au fost înregistrate la: contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 1,7 miliarde de lei (141%); contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 0,7 miliarde de lei, (107,9%), în condițiile în care volumul vărsămintelor la Pilonul II de pensii a fost cu 0,52 miliarde de lei mai mare față de cea virată în anul 2023 (1,58 miliarde de lei în anul 2024 față de 1,06 miliarde de lei - în 2023); taxa pe valoarea adăugată, plus de 1,28 miliarde de lei, (creștere de 119,3%); accize, plus de 1,68 miliarde de lei (creștere de 187,1%); impozitul pe venit, plus de 1,0 miliarde de lei, (creștere de 121,9%).

Vezi și: ANAF a dat lovitura cu magazinele de bunuri confiscate! Care este suma încasată de Fisc în 2023
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri