Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, înaintea rudei de negocieri cu PSD de duminică, că ”este bizar” să susțină unele măsuri din Programul de guvernare al PSD în perioada când Liviu Dragnea era președintele social-democraților.
”Nu e un blocaj, sunt încă divergenţe în modul în care vedem să administrăm în economie. Am arătat în ultimul an că se poate să ai şi venituri bugetare mai mari, fără să creşti taxe şi să ai o redistribuţie pe care o face piaţa. Noi aşa credem, că fără intervenţia statului se pot redistribui resursele în economie, echitabil, efcient. De partea cealaltă, bineînţeles, se doreşte intervenţia statului, aşa se crede că se poate redistribui avuţia. Este bizar să vorbim astăzi de măsurile pe care eu le-am contracarat pe programul lui Dragnea. Şi taxe de solidaritate şi impozit pe venit global, sunt mai multe acolo. M-am uitat acuma, cam tot ce era acolo, e în acest program. Mi se pare bizar, la doi ani după ce am arătat că acel program a fost prost, pentru că nu l-au implementat. Aveau majoritate în Parlament şi nu au luat nicio măsură atunci, nici impozit pe venit global, nici taxă de solidaritate”, a declarat Florin Cîţu.
Liderul PNL a mai declarat că dacă aceste măsuri ar fi funcţionat, ar fi fost adoptate de social-democraţi.
”Nu sunt de acord, le-am atacat atunci, când eram în opoziţie, ar fi culmea să le introducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, ci pentru că nu funcţionează. Dacă ar fi funcţionat, ar fi fost implementat atunci de PSD”, a declarat Florin Cîţu, conform News.ro.


















