Premierul Florin Cîțu a lansat critici dure la adresa celor care au decis să protesteze, sâmbătă, împotriva noilor restricții introduse odată cu certificatul verde.
”Un protest cinic în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane vaccinate. Avem un partid pro-european care are un mesaj anti-vaccinare, e un mesaj cu care trebuie să ne luptăm. Campania noastră a fost prezentată la televizor, dar nu cum au fost prezentate cele anti-vaccinare. Iresponsabilitatea unor oameni pică și pe umerii celorlalți români. Politicienii ar trebui să se dezică de cei care au mesaj anti-vaccinare, dar nu i-am văzut, încă.”, a spus Florin Cîțu, conform Știripesurse.ro.
"Astăzi am făcut cea de-a treia doză de vaccin recomandată de medici pentru a mă proteja în continuare de virusul coronavirus. Îi încurajez pe toţi cei care s-au vaccinat şi au deja şase luni să vină să îşi facă a treia doză. Mai ales persoanele care sunt peste 65 de ani, persoane care au deja probleme ar trebui să vină urgent să se vaccineze.
Îi încurajez pe toţi românii care nu s-au vaccinat să vină să se vaccineze. Majoritatea covârşitoare, absolută a persoanelor care astăzi de îmbolnăvesc şi care ajung în spital sunt persoane nevaccinate. Este foarte important, aţi văzut presiunea pe spitalele din România, este foarte important să ne vaccinăm. Este soluţia sigură pe care o avem acum este să ne vaccinăm", a declarat prim-ministrul după ce s-a vaccinat cu a treia doză la Spitalul Militar Central


















