Florin Cîțu, mesaj de forță pentru liberali: 'Noi am realizat România Mare, iar acum putem face mare România în UE. Alții vând populism, demagogie și minciună'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-08-2021 11:22

Actualizat: 29-08-2021 11:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Prim-ministrul Florin Cîțu a lansat pe pagina sa de Facebook un mesaj către toți membrii Partidului Național Liberal (PNL).



Dragi liberali, stimați colegi,




În mai puțin de o lună, suntem chemați să ne alegem președintele. Din păcate, această campanie a fost una care nu a adus beneficii pentru PNL. Vom putea, însă, după 25 septembrie, să recuperăm. Important este să privim spre viitor. Viitorul arată bine dacă facem ceea ce trebuie.




Acesta este gândul pe care îl am când plec în fiecare zi la Guvern: România să fie un loc bun pentru toți cetățenii! Noi, liberalii, suntem un partid al practicienilor, al celor care fac. Noi am realizat România Mare, iar acum putem face mare România în Uniunea Europeană, cu valori liberale, cu libertate și drepturi, cu antreprenori și creativitate, cu muncă și seriozitate.




Unii vând iluzii și nu mă refer la contracandidatul meu, pe care trebuie să-l respectăm pentru mandatul său. Este nevoie de respect între noi, sunt destui care ne sabotează. Alții vând populism, demagogie și minciună. Da, mă refer la cel mai corupt și putred partid al României, PSD.



Noi, PNL, livrăm, alegem calea matură, drumul corect, fără sloganuri, fără gloria momentului, dar cu rezultate! Noi, PNL, facem ca România să meargă mai bine. Așa a fost mereu, așa va fi întotdeauna!




Acesta este mandatul pe care vi-l cer pe 25 septembrie: să creștem economia, să modernizăm România!



Nimic mai mult, nimic mai puțin.




Mulțumesc, Florin”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.



Vezi și:


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri